Halep, irezistibilă: Simona a fost prea bună pentru Mertens şi e în sferturi! Ce primă şi-a asigurat şi ce urmează

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Simona Halep (3 WTA) evoluează din ce în ce mai bine la Melbourne, iar victoria entuziasmantă obţinută în optimi confirmă creşterea ei în joc, de la un meci la altul.

Simona Halep e în sferturile de la Australian Open pentru a patra oară în 11 participări. În 2014 şi în 2015, românca s-a şi oprit în această fază, însă, ultima dată când a avansat atât de mult în turneu, în 2018, a reuşit, ulterior, să joace finala!

În noaptea de duminică spre luni, Halep a înfruntat-o pe Elise Mertens (17 WTA) în ceea ce, în opinia specialiştilor, ar fi trebuit să fie cel mai dificil test pentru Simona de până acum. Nici vorbă însă de aşa ceva! „Simo“ a zburdat pe teren şi a rezolvat primul set în 51 de minute.

Fostul lider mondial a reuşit primul break al meciului în game-ul trei pentru a trece în frunte: 2-1. Mertens a replicat, totuşi, printr-un re-break şi a egalat scorul: 3-3. La 4-4 însă, Halep s-a impus, din nou, pe serviciul adversarei, iar apoi, după un game extrem de disputat, a valorificat a patra minge de set: 6-4.

Actul secund a început cu Halep în forma maximă: 3-0! Chiar dacă Mertens a mai recuperat şi a şi egalat (4-4), în final, Simona a fost prea bună pentru belgianca de 24 de ani, câştigând cu 6-4, 6-4.

Acest rezultat a fost şi o mică revanşă luată de „Simo“ care, în 2019, a pierdut finala de la Qatar Total Open, după trei seturi, în faţa lui Mertens.

În sferturi, Halep o va întâlni pe Anett Kontaveit (31 WTA), care a trecut de Iga Swiatek (56 WTA) în trei seturi. Românca o conduce pe Kontaveit cu 2-0:

*6-3, 6-0 la Miami 2017

*6-2, 6-4 la Roma 2017

Mai departe, în semifinale, învingătoarea se va intersecta cu una dintre aceste trei jucătoare: Muguruza (32 WTA) / Pavlyuchenkova (30 WTA) / Kerber (18 WTA).

Pentru accederea în sferturi, Halep şi-a asigurat un cec în valoare de 525.000 de dolari australieni (357.576 de dolari americani).

În plus, după Australian Open 2020, indiferent de ce se va întâmpla de acum încolo, Halep va ocupa locul 2 în lume.

CITEŞTE ŞI:

VIDEO Halep, interviu savuros: Ce face la Melbourne pentru a repeta triumful de la Wimbledon

Mai multe pentru tine:
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Pe angajați la Palat îi saluta: ”Neața, imbecililor!”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete