Halep, înfrângere dureroasă, aniversare tristă: Simona a pierdut primul meci după o lună. Cibulkova i-a mai luat un set la zero

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Simona Halep a revenit pe teren vizibil deranjată de durerile de spate şi, deşi a rezistat pe teren până la final, a fost învinsă categoric de Dominik Cibulkova (31 WTA).

Simona Halep nu se simte bine la Wuhan! Anul trecut, a pierdut în turul II aici şi apoi a jucat finala la Beijing. Anul acesta, a fost favorita numărul 1, însă o problemă medicală apărută la antrenamentul de duminică a scurtat parcursul ei la acest turneu.

Faţă în faţă cu Dominik Cibulkova (31 WTA), cea care jucase şase meciuri cât românca a stat pe tuşă după eliminarea de la US Open, Halep a fost de nerecunoscut în primul set.

A pierdut cu 0-6 în 27 de minute - a fost al patrulea set pierdut la zero în faţa lui Cibulkova! - şi a cerut de mai multe ori intervenţia medicului.

Setul doi a fost mult mai strâns, chiar dacă, în continuare, liderul WTA a suferit din cauza durerilor de spate. Acest lucru a fost evident, mai ales în momentul în care Simona a servit.

După mai multe break-uri şi re-break-uri, la 5-5, Cibulkova a câştigat două game-uri la rând pentru a merge în turul III, acolo unde o va întâlni pe Kasatkina (13 WTA).

Pentru Halep urmează turneul de la Beijing (1-7 octombrie), acolo unde are de apărat finala din 2017, pierdută în faţa lui Caroline Garcia.

Până la Beijing, Halep va împlini, joi, 27 de ani, însă va avea o aniversare tristă, în condiţiile în care a pierdut ultimele două partide disputate în circuitul WTA.

SETUL II

7-5 Cibulkova: Cibulkova a condus cu 40-30 pe serviciul Simonei şi a valorificat prima minge de meci. Halep e eliminată la Wuhan în turul II, la fel ca anul trecut.

*Halep primeşte, din nou, îngrijiri medicale pe marginea terenului. Urmează să servească pentru a rămâne în meci.

6-5 Cibulkova: Halep a avut minge de break la 40-30, dar Cibulkova a egalat. La deuce#1, slovaca a trecut în avantaj, dar Halep a egalat. La deuce#2, din nou, Cibulkova a trecut în avantaj pe care l-a şi valorificat.

5-5: REBREAK! Halep şi-a pierdut serviciul la 15.

5-4 Halep: BREAK! Cibulkova şi-a pierdut serviciul la 30.

4-4: BREAK! Cibulkova a condus cu 40-0 pe serviciul lui Halep şi s-a impus la 15.

4-3 Halep: Cibulkova şi-a făcut serviciul la 30.

4-2 Halep: Simona şi-a făcut serviciul la 30.

3-2 Halep: BREAK! Simona a condus cu 40-30, iar Cibulkova a comis dublă greşeală la mingea decisivă.

2-2: Halep şi-a făcut serviciul la zero.

*Halep primeşte, din nou, îngrijiri medicale şi i se face masaj pe marginea terenului.

2-1 Cibulkova: RE-BREAK! Halep a condus cu 40-0 pe serviciul adversarei şi a câştigat primul game la 30.

2-0 Cibulkova: BREAK! Halep a avut minge de game la 40-30, dar Cibulkova a egalat. La deuce#1, Dominik a avut avantaj pe care l-a şi valorificat.

1-0 Cibulkova: Dominik şi-a făcut serviciul la 30.

*A început setul doi. Serveşte Cibulkova.

-----------------------

SETUL i

6-0 Cibulkova: BREAK! Halep şi-a pierdut serviciul la zero. Setul s-a decis în doar 27 de minute. E pentru a patra oară când Halep pierde un set cu 0-6 în faţa lui Cibulkova!

*Halep primeşte îngrijiri medicale pe teren. Are probleme vizibile din cauza durerilor de spate!

5-0 Cibulkova: Alt game pierdut de Halep la zero!

4-0 Cibulkova: BREAK! Simona şi-a pierdut serviciul la zero.

3-0 Cibulkova: Egalitate până la 40, apoi slovaca şi-a făcut serviciul la deuce#3.

2-0 Cibulkova: BREAK! Dominik s-a impus pe serviciul lui Halep la 15.

1-0 Cibulkova: Slovaca şi-a făcut serviciul la 30.

*A început meciul. Serveşte Cibulkova.

---------------------

UPDATE 17.42 - Meciul dintre Siniakova şi Garcia s-a terminat cu victoria lui Siniakova, după trei seturi în care ultimele două s-au decis la tie-break. Halep - Cibulkova va începe la ora 18.00.

------------------------

UPDATE 16.35 - Meciul Garcia - Siniakova a intrat în setul trei, aşa că duelul Halep - Cibulkova va începe după ora 17.15.

------------------------

Simona Halep e favorita numărul 1 la Wuhan, însă a avut ghinionul de a fi nevoită să-şi înceapă parcursul în China cu un meci ce se anunţă extrem de solicitant.

În primul rând, dacă Halep n-a mai jucat de la 28 august, de când a fost învinsă de Kaia Kanepi în turul I de la US Open, Dominik Cibulkova (31 WTA) are şase meciuri disputate cât românca a stat pe tuşă.

La US Open, sportiva de 31 de ani a avansat până în optimi, acolo unde a fost bătută de Keys (18 WTA). După acest eşec, Cibulkova a stat doar două săptămâni, înainte de a reveni pe teren la Tokio, acolo unde a jucat două partide cu Hibino şi cu Osaka.

Inclusiv la Wuhan, Dominik are deja un meci bifat, cel câştigat cu Monica Niculescu (82 WTA) în turul I.

Cibulkova nu doar că are mai multe meciuri în picioare, dar se poate lăuda şi cu un bilanţ favorabil în confruntările cu Halep (4-2)  căreia i-a administrat, de-a lungul carierei, trei seturi de 6-0!

*2016 Turneul Campioanelor: 6-3, 7-5 Cibulkova

*2016 Madrid: 6-2, 6-4 Halep

*2014 Australian Open: 6-3, 6-0 Cibulkova

*2013 Indian Wells: 7-5, 7-6 Cibulkova

*2012 Bruxelles: 0-6, 6-4, 6-3 Halep

*2011 'S-Hertogenbosch: 6-3, 6-0 Cibulkova

Rămâi pe adevarul.ro pentru a urmări, minut cu minut, desfăşurarea meciului Halep – Cibulkova!

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cine a moștenit drepturile de autor ale lui Ioan Gyuri Pascu, de la Divertis? „Ea primește banii!” Sfatul de aur dat fiicei: „Să-i ierți pe cei care ți-au făcut rău!”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet
Cele 2 zodii cărora li se reconfigurează traseul vieții începând cu 4 februarie. Toate greutățile prin care au trecut le duc, în sfârșit, pe drumul fericirii
Sydney Sweeney, una dintre cele mai HOT actrițe ale momentului, a înnebunit Internetul cu apariția sa în lenjerie intimă. De ce s-a afișat astfel
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine