Halep, în urcare: Simona revine, astăzi, pe teren, după ce şi-a îmbunătăţit deja locul în clasament

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Simona Halep (30 de ani, 20 WTA) e departe de forma ei sportivă ideală, dar poate privi, totuşi, partea plină a paharului: în acest sezon, după mult timp, a scăpat de probleme medicale!

Cea mai bună dovadă, în acest sens, e că acum, când am ajuns la jumătatea sezonului, „Simo“ a adunat deja 28 de meciuri în proba de simplu, plus încă trei, la dublu. Nicio altă sportivă din Top 20 mondial, aflată în categoria de vârstă +30, n-a fost atât de activă, precum Halep.

Drept urmare, românca a bifat cam toate turneele la care şi-a propus să joace – cu excepţia unei scurte pauze pe care a luat-o după Indian Wells -, iar acum redescoperă jocul pe iarbă, după trei ani.

Pare incredibil, însă, după ce a câştigat Wimbledon 2019, „Simo“ n-a mai apucat să evolueze pe această suprafaţă până acum. Pentru că, în 2020, anul de debut al pandemiei, turneele pe iarbă, inclusiv Wimbledon, au fost anulate. Iar în 2021, Halep, accidentată, a stat trei luni pe tuşă, ratând, din nou, sezonul de iarbă.

Româncele s-au descurcat excelent

Vestea bună e că, deocamdată, turneul de la Birmingham a decurs perfect pentru jucătoarele din România. Halep (20 WTA), Ruse (55 WTA) şi Cîrstea (36 WTA) au trecut toate în turul II. Dacă Simona şi Gabriela au jucat luni, ieri i-a venit rândul Soranei să obţină calificarea.

Astăzi (după ora 17.00, Digi Sport 2), Halep va reveni în proba de simplu, în partida cu britanica Harriet Dart (25 de ani, 106 WTA). Cele două s-au mai confruntat o singură dată până acum, la Australian Open 2020, pe hard. Acolo, Halep s-a impus, lejer, scor 6-2, 6-4. Învingătoarea meciului Halep – Dart va întâlni, în sferturi, câştigătoarea duelului Boulter (141 WTA) - Garcia (74 WTA).

„O mare provocare pentru mine“

Halep a prefaţat, ieri, duelul din turul II cu Harriet Dart, o favorită a publicului, la turneul de la Birmingham. „Am văzut-o jucând în ultima vreme. Se descurcă grozav, aşa că o să fie dificil. Pe iarbă totul e diferit, iar ea e obişnuită cu această suprafaţă, e de aici, aşa că va fi o mare provocare pentru mine. Dar eu sunt aici să joc cât mai bine posibil şi să dau tot ce am mai bun“, spus „Simo“.

Un discurs similar l-a avut şi Dart: „Va fi o altă provocare. Am mai jucat contra ei în Australia, pe Rod Laver Arena, dar acum ne vom întâlni pe o suprafaţă diferită. Sper că publicul va fi de partea mea. E o mare provocare să văd unde se află jocul meu, în acest moment, mai ales că ea e o multiplă campioană de Grand Slam“.

19 e locul pe care îl ocupă Simona Halep, în clasamentul live, actualizat în timp real, după calificarea în turul II, la Birmingham.  

România, la turneul de la Birmingham, proba de simplu

Turul I

*Halep (20 WTA) – Tsurenko (116 WTA) 6-1, 6-4

*Ruse (55 WTA) – Wang (146 WTA) 7-6, 7-6

*Cîrstea (36 WTA) – Rogers (39 WTA) 6-3, 4-6, 6-1

Turul II

*Cîrstea (36 WTA) – Krunic (103 WTA)

Astăzi, ora 13.00, Digi Sport 2

*Halep (20 WTA) – Dart (106 WTA)

Astăzi, după ora 17.00, Digi Sport 2

*Ruse (55 WTA) – Fett (262 WTA) / Zhang (54 WTA)

Digi Sport 2 transmite turneul în România.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort