Halep, în prim-plan la Turneul Campionilor, la Torino: Imagine superbă, ajunsă în presa internațională

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Simona Halep (32 de ani) traversează acum un coșmar, dar până să ajungă în acest punct trist al carierei, ea a reușit să ducă tenisul la cu totul alt nivel în România! Pentru că, până la ascensiunea ei în circuitul WTA, încununată cu trofeele pe care le-a câștigat pe bandă, sportul-alb era trecut la „și altele“ la noi din punct de vedere al mediatizării și al interesului public.

Simona Halep

Halep a făcut, așadar, o veritabilă „revoluție“ în sportul românesc. Și, de aceea, e prețuită și acum de mulți români care au rămas alături de ea, inclusiv după suspendarea de 4 ani primită pentru dopaj. Iar luni, în timpul unui meci din Turneul Campionilor, Rublev – Medvedev (4-6, 2-6), românii din tribune au oferit un gest superb! Potrivit Eurosport, aceștia au venit la meci, îmbrăcați în niște tricouri cu chipul Simonei Halep. Fotografia, care poate fi văzută mai jos, s-a viralizat deja în mediul online, fiind un semn clar că „Simo“ și-a păstrat locul special în inimile românilor.

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Kate Middleton și Prințul William, apariție fabuloasă în plin scandal! Au fost superbi la Premiile BAFTA 2026
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”