Halep, gest de mare campioană: Preşedintele federaţiei a dezvăluit cum procedează Simona când joacă la Fed Cup

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Simona Halep a fost acuzată, în mai multe rânduri, că joacă pentru ea şi nu pentru România. Constănţeanca nu doar că dă tot, când e convocată la Fed Cup, dar face totul din pasiune.

Simona Halep şi-a propus să câştige Fed Cup cu echipa României în 2019, iar prestaţiile ei, la Ostrava, acolo unde a adus două puncte din trei, au fost decisive pentru calificarea în semifinale.

Preşedintele Federaţiei Române de Tenis, George Cosac, a dezvăluit, astăzi, la Digi Sport că Simona nu doar că joacă cu o determinare ieşită din comun pentru România, dar nici nu ridică primele cuvenite pentru prezenţa la Fed Cup.

Ce a spus George Cosac?

*Federaţia, oricum, a semnat contracte cu fetele, înainte de această partidă (n.r. – cu Cehia). Sumele sunt confidenţiale, nu sunt micuţe. 

*Ce mă bucură pe mine e că Simona, care oricum nu ridică banii de la federaţie niciodată, a fost de acord ca sumele să fie egale.

*Deci chiar rezerva (n.r. – Ana Bogdan), care, practic, n-a dat nicio minge, primeşte aceiaşi bani ca celelalte fete. Suma nu e de ignorat şi, cu siguranţă, următorul meci va fi răsplătit corespunzător.

6,65 de milioane de euro sunt primele totale alocate de Federaţia Internaţională de Tenis (ITF) pentru Fed Cup 2019.  
Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Horia Brenciu și familia sa, momente de tensiune în Malaezia. Zborul spre casă s-a anulat: „Se speculau incidente legate de Israel, de Iran și chiar de Statele Unite”
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Rețeta grecească de post care face furori. Cartofi și dovlecei mai gustoși ca orice friptură!
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim