Halep e iubită sincer de o altă jucătoare din circuitul WTA: „E superfemeia mea!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Simona Halep are parte de un început de sezon mai puţin reuşit, însă, chiar dacă nu e în cea mai bună formă sportivă, constănţeanca de 24 de ani rămâne o figură populară în tenisul feminin.

WTA a demarat o campanie prin care le-a cerut jucătoarelor să atribuie titlul de „Superfemeie“ unei persoane pe care o admiră profund.

Chiar Simona Halep a participat în acest joc, nominalizând-o pe mama ei. Angelique Kerber (Germania, 2 WTA) a ales-o pe Steffi Graf, iar Agnieszka Radwanska (Polonia, 3 WTA) a ales-o pe Beyonce.

Nu doar vedetele circuitului feminin au participat la această campanie, ci şi alte sportive mai puţin mediatizate au fost solicitate de WTA, după cum a notat prosport.ro. Printre ele s-a numărat şi Chen Liang (China, 611 WTA). Opţiunea acesteia a fost nimeni alta decât Simona Halep.

Având în vedere locul pe care îl ocupă în clasamentul WTA, la simplu, Liang nu-şi poate întâlni jucătoarea favorită într-un meci direct. Şansa ei ar fi să se dueleze cu Halep, la dublu, având în vedere că acolo chinezoaica ocupă un loc destul de bun, 40.

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Locul spectaculos din România care rezistă la 126 de ani după ce a fost construit în Franța. Ce mistere ascunde cel mai impunător viaduct de pe Valea Oltului
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Averea lui Cristi Chivu, afectată de investiții neinspirate. În ce situație se află acum antrenorul lui Inter
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort