Halep e în finală: a început exploziv, apoi şi-a pierdut capul, dar a bătut-o pe Kerber în stil de mare campioană

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru al doilea an la rând, constănţeanca de 24 de ani va juca în ultimul act la Rogers Cup. Dacă în 2015 a abandonat în setul decisiv cu Belinda Bencici din cauza unei accidentări, acum jocul ei e solid, iar problemele fizice au dispărut.

Simona Halep a avut nevoie de o oră şi 39 de minute pentru a trece de Angelique Kerber (Germania, 2 WTA), scor 6-0, 3-6, 6-2.

A fost prima victorie obţinută de Simona în faţa sportivei din Germania în 2016, după două eşecuri consecutive. Românca a făcut, probabil, cel mai bun set al ei din acest an şi nu i-a dat nicio şansă adversarei pe care a dus-o în pragul disperării.

Setul doi a continuat bine pentru Halep care a izbutit primul break, dar apoi şi-a pierdut capul din motive numai de ea ştiute. Simona a început să dea cu racheta de pământ, în mod repetat, deşi nu era cazul să aibă astfel de ieşiri. Nici măcar intervenţia lui Darren Cahill n-a calmat-o, iar Kerber a profitat de nervii Simonei şi a egalat la seturi.

Decisivul a început prost pentru Halep. Apoi însă, condusă cu 0-2, ocupanta locului 5 în lume a câştigat şase game-uri la rând şi a ajuns în finală. Acolo o va întâlni pe Madison Keys (SUA, 12 WTA) care a trecut de Kristina Kucova (Slovacia, 121 WTA), scor 6-2, 6-1.

CITEŞTE ŞI:

*Halep, la o victorie de trofeul cu numărul 14 din carieră şi un cec uriaş: ea e adversara cu care se va duela în finală

*Halep e de neoprit: a doua calificare într-o finală în doar câteva ore. Victorie incredibilă alături de Niculescu

*Toată România va fi cu ochii pe Halep: Simona va juca finala de la Montreal la o oră perfectă pentru fanii din ţară

N-a fost uşor. Kerber e foarte puternică. A comis nişte greşeli în primul set, însă al doilea a fost mult mai strâns. Am vrut să dau totul pentru fiecare minge şi să câştig meciul. E foarte plăcut că voi juca finala aici pentru a doua oară la rând. Vă mulţumesc că aţi venit şi că m-aţi susţinut. Vă aştept, duminică, când va fi finala. Simona Halep

----------------------

SETUL III

6-2 Halep: BREAK, GAME, SET, MECI! Simona a condus cu 40-0 şi a avut trei mingi de meci. Angelique a egalat. La deuce#1, Kerber a avut minge de 5-3, dar a trimis afară. La deuce#2, Halep a tranşat a patra minge de meci.

5-2 Halep: Simona a luat serviciul ei la 30 la capătul unui game în care a servit al treilea as din acest meci.

4-2 Halep: BREAK! Simona a avut minge de break la 40-30, dar Angelique a egalat. La deuce#1, Simona a irosit altă minge de break. La deuce#2, Halep a izbutit break-ul.

3-2 Halep: Simona a luat serviciul ei la 30.

2-2: RE-BREAK! Halep a condus cu 40-15 şi a valorificat prima minge de re-break. La greşeli duble, Kerber conduce cu 7-1.

2-1: Halep a luat serviciul ei la 30.

2-0 Kerber: La 40-15, Kerber a servit o dublă greşeală. La punctul următor, Simona a avut tot terenul pentru 40-40, dar a trimis afară.

1-0 Kerber: BREAK! Angelique a condus cu 40-15 şi a valorificat prima minge de break.

--------------------------

SETUL II

6-3 Kerber: GAME, SET! La 30-30, Kerber a comis o dublă greşeală, dar apoi a egalat la 40. La deuce#1, Angelique a avut minge de set şi a luat-o.

5-3 Kerber: BREAK! Angelique a condus cu 40-30 şi a profitat de prima minge de break.
 

*Darren Cahill a coborât pe teren şi a vorbit cu Halep: „Calmează-te! Joci bine. Concentrează-te asupra lucrurilor pozitive. Nu te mai gândi negativ. A trecut un set şi jumătate din acest meci. E posibil ca meciul să mai dureze 20 de minute sau o oră şi 20 de minute. Nu contează. Vreau să fii pozitivă“.
 

4-3 Kerber: Simona a avut minge de break la 40-30, dar a trimis afară. La deuce#1, românca a ratat altă minge de break. La deuce#2, Kerber a ratat mingea de 4-3. La deuce#3, Simona a greşit o minge şi a dat cu racheta de pământ de mai multe ori. Imediat, Kerber şi-a făcut serviciul.

3-3: RE-BREAK! La 40-30, Kerber a irosit şansa re-break-ului. La deuce#1, Angelique n-a mai greşit, iar Simona a dat cu racheta de pământ de nervi.

3-2 Halep: BREAK! Simona s-a impus pe serviciul adversarei la 30. Nemţoaica a comis o dublă greşeală la mingea decisivă.

2-2: Kerber a revenit de la 15-40 şi a egalat. La deuce#1, Halep a avut minge de game, dar a trimis afară. La deuce#2, Simona şi-a făcut serviciul după un raliu fabulos.

2-1 Kerber: Angelique a revenit de la 0-30, a luat patru puncte consecutive şi game-ul.

1-1: Halep a luat serviciul ei la 15.

1-0 Kerber: După mai bine de jumătate de oră, nemţoaica a luat primul game. A câştigat serviciul ei la 15.

--------------------

SETUL I

6-0 Halep: GAME, SET! Halep a avut două mingi de set la 40-15, dar nemţoaica a egalat. La deuce#1, Simona a rezolvat primul set în 27 de minute.

5-0 Halep: BREAK! Simona a avut două mingi de break la 40-15, dar nemţoaica a egalat. La deuce#1, Kerber a ratat mingea de game. La deuce#2, Halep a izbutit break-ul.

4-0 Halep: Simona şi-a făcut serviciul la 30.

3-0 Halep: BREAK! Simona s-a impus pe serviciul adversarei care a comis o dublă greşeală la mingea decisivă.

2-0 Halep: Kerber a egalat de la 15-40. A avut minge de re-break la deuce#1, dar Halep a salvat-o. La deuce#2, Simona a irosit şansa de 2-0. La deuce#3, altă minge decisivă ratată de româncă, de această dată însă, pe un retur fabulos din partea lui Kerber. La deuce#4, Halep şi-a câştigat serviciul.
 

1-0 Halep: BREAK! Simona s-a impus pe serviciul adversarei la 15.

--------------------------

UPDATE 20.05 - Jucătoarele au ieşit la încălzire.

--------------------------

Acum însă, constănţeanca de 24 de ani e într-o formă solidă şi fără probleme medicale. Acest parcurs din Canada vine după titlul câştigat pe zgura de la Bucureşti.

Halep conduce cu 3-2 în confruntările cu Kerber (Germania, 2 WTA), însă problema e că ultimele două întâlniri, ambele în 2016, au fost tranşate de nemţoaica. Iată istoricul meciurilor Halep - Kerber:

*2009 (Saint Raphael, Franţa): Victorie Halep 5-7, 6-2, 7-5

*2014 (Doha, Qatar): Victorie Halep 6-2, 6-3

*2015 (Toronto, Canada): Victorie Halep 6-3, 5-7, 6-4

*2016 (Fed Cup, Cluj): Victorie Kerber 6-2, 6-2

*2016 (Wimbledon, Anglia): Victorie Kerber 7-5, 7-6

După terminarea semifinalei de simplu, Halep va reveni pe Terenul Central de la Montreal, de această dată pentru semifinala de dublu (ora 23.00, ora României), acolo unde perechea Halep - Niculescu o va înfrunta pe cea formată din  Klepac - Srebotnik.

Rămâi pe adevarul.ro pentru a urmări, minut cu minut, desfăşurarea meciului Halep - Kerber!
 

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Averea lui Cristi Chivu, afectată de investiții neinspirate. În ce situație se află acum antrenorul lui Inter
Locul spectaculos din România care rezistă la 126 de ani după ce a fost construit în Franța. Ce mistere ascunde cel mai impunător viaduct de pe Valea Oltului
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”