Halep, doar o mare norocoasă? Primul ei antrenor a explicat cum a ajuns Simona atât de sus în timp record

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Simona Halep

Constănţeanca a avut o ascensiune fabuloasă în lumea tenisului. Dintr-o sportivă aflată doar în Top 50, între 2010 – 2012, ea a ajuns, în februarie 2014, în Top 10, pentru ca acum să fie pe locul 2 WTA. Mulţi au pus acest salt uriaş pe seama norocului.

Iar printre ei se află, oarecum surprinzător, şi Ioan Stan, primul antrenor al Simonei Halep.

„Simona e urmărită de noroc peste tot. Are noroc pentru că ori pică pe un culoar bun în turnee, ori are adversar puternic, dar acesta abandonează şi trece mai departe, ori, acum, Serena a ieşit din top şi ea ajunge pe primul loc…Ăsta e noroc, nu e altceva. Şi ca să dau un citat din Caragiale: «Norocul e puţin şi lumea e multă»”“, a spus Ioan Stan pentru „Ring“.

Acesta are aşteptări mari de la Simona la Turneul Campioanelor, care se va desfăşura la Singapore, între 25 octombrie şi 1 noiembrie.

„Dacă se va reface total, e posibil orice, dar Turneul Campioanelor e o competiţie extrem de grea pentru că e sfârşit de an şi s-a acumulat foarte multă oboseală. Eu cred că dacă va prinde o formă bună şi dacă va avea noroc, Halep va face o figură frumoasă“, a adăugat Ioan Stan.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă dar mulți nu reușesc!
Bizarul văl de pe fața reginei, când venea vorba de nora nimfomană. Elisabeta era celebră pentru strictețea sa
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă