Halep, dezvăluire tulburătoare: Presiunea care a apăsat-o mult timp

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ca de obicei, vedem doar gloria obţinută de sportivi, fără să ne dăm seama ce suferinţă stă în spatele unor rezultate formidabile, cum au fost cele ale Simona Halep (30 de ani, 19 WTA).

Halep va evolua acum în cea mai bănoasă ediţie din istoria turneului de la Wimbledon, una rămasă fără puncte după decizia organizatorilor de a refuza înscrierea jucătorilor din Rusia şi Belarus. 

Britanicii au pus la bătaie aproape 47 de milioane de euro pentru Wimbledon 2022. 

Într-un interviu acordat pentru „The Guardian“, Halep a dezvăluit, în premieră, că în primii ei ani în circuit partea financiară a preocupat-o destul de mult. 

„Tot ce am avut a fost de la părinţii mei. Nu e uşor când joci cu o astfel de presiune, e vorba despre banii familiei tale! Acum sunt şi mai mulţumită că am reuşit împreună“, a spus constănţeanca de 30 de ani. 

Datorită rezultatelor obţinute pe teren, Halep ocupă locul 3 în clasamentul banilor din tenis, după surorile Serena şi Venus Williams. Simona a strâns până acum 38.962.074 de dolari numai din premii. În acest an, Wimbledon va răsplăti campionii probelor de simplu cu 2.353.273 de euro!

Wimbledon 2022, premii record

*Turul I – 58.832 de euro

*Turul II – 91.778

*Turul III – 141.196

*Optimi – 223.561

*Sferturi – 364.757

*Semifinale – 629.501

*Finalist – 1.235.469

*Campion – 2.353.273

România, la Wimbledon 2022, turul I

Luni

*Cîrstea (32 WTA) – Krunic (108 WTA) după ora 15.00

*Begu (43 WTA) – Gorgodze (112 WTA) după ora 18.00

Marţi

*Halep (19 WTA) – Muchova (82 WTA)

*Ruse (55 WTA) - Gauff (12 WTA)

*Bogdan (109 WTA) – Yastremska (74 WTA)

*Bara (121 WTA) – Paquet (101 WTA)

*Buzărnescu (126 WTA) – Schunk (156 WTA)

Eurosport transmite turneul de la Wimbledon.

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Horoscop marți, 9 decembrie. Racii au discuții aprinse în cuplu, iar Peștii vor să fie remarcați la locul de muncă
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei