Halep, dezavantajată din cauza naţionalităţii: „Plăteşte preţul fiindcă e din România! Contează şi aspectul fizic“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Simona Halep

Victor Hănescu, fost jucător de Top 30 mondial, a explicat pentru „Adevărul“ de ce finalista de la Australian Open e tot fără sponsor, la o lună după ce a încheiat colaborarea cu Adidas.

Simona Halep a stabilit o premieră nedorită la Australian Open, devenind primul lider mondial care a intrat pe teren, la Melbourne, fără a avea un sponsor tehnic.

Chiar dacă au apărut mai multe zvonuri privind numele firmelor care se află în negocieri cu Simona, deocamdată, ea continuă să joace în rochia roşie comandată prin internet din China. Având în vedere că Halep a strâns o avere considerabilă din tenis, în jur de 23 de milioane de dolari, e clar că partea financiară a poveştii nu o afectează foarte tare pe Simona. De aceea, şi-a şi permis să ceară dublarea contractului cu Adidas, solicitând două milioane de euro pe an.

În schimb, există o întrebare care persistă: Cum e posibil ca o sportivă care a adunat 16 săptămâni la rând pe primul loc mondial să nu aibă un sponsor, iar Eugenie Bouchard, de pildă, aflată pe locul 121 WTA, să facă 6,5 milioane de dolari din publicitate în perioada iunie 2016 – iunie 2017?!

„Adevărul“ a stat de vorbă cu mai mulţi oameni implicaţi în domeniul sportiv pentru a găsi explicaţiile.

„La fete, contează mult şi aspectul fizic“

Victor Hănescu (36 de ani) şi-a încheiat cariera în tenisul de performanţă la finalul anului 2016. În cea mai bună perioadă a carierei sale, el a urcat până pe locul 26 ATP. Nici atunci însă nu i-a fost uşor să găsească sponsori, aşa că înţelege foarte bine prin ce trece acum Simona Halep.

„Sportivii din România sunt dezavantajaţi şi marginalizaţi, atunci când îşi caută sponsori. Ţin minte cât de greu mi-a fost şi mie, chiar şi atunci când aveam rezultate foarte bune şi eram în Top 30 mondial. Practic, noi, românii, plătim preţul pentru că piaţa din România e mică, săracă şi neatractivă pentru sponsori. De aceea, sunt căutaţi francezii, nemţii sau americanii“, ne-a spus Hănescu.

El a subliniat că şi alţi sportivi din Europa de Est s-au lovit, de-a lungul anilor, de probleme similare. „Ceea ce i se întâmplă Simonei acum li s-a întâmplat şi altora în trecut. Ţin minte, spre exemplu, cazul lui Nikolai Davidenko, fost jucător rus de tenis. Era, la un moment dat, pe locul 3 în lume, ceea ce e o performanţă uriaşă la băieţi, dar avea sponsor o firmă foarte mică“, a continuat Hănescu. 

„Sponsorul e interesat doar de bani“

Acesta nu s-a arătat mirat de faptul că Bouchard, o jucătoare mediocră în acest moment, are venituri mai mari decât Simona Halep, atunci când vorbim de publicitate.

„Din păcate, nu există o legătură directă între rezultatele sportive şi aceste contracte de publicitate. Din perspectiva sponsorului, totul se rezumă, de fapt, la bani, la business. Dacă sponsorizezi, de exemplu, un sportiv american, colaborarea cu el îţi aduce foarte mulţi bani. Pe când în România e o piaţă de desfacere nesemnificativă“, ne-a spus fostul jucător. Acesta a confirmat ceea ce a declarat, de curând, şi Martina Navratilova, şi anume că jucătoarele atractive din punct de vedere fizic sunt preferate de marile companii.

„Într-adevăr, la fete, contează şi altceva pentru sponsori: aspectul fizic. Se uită la cum arăţi. De aceea, Şarapova, de pildă, e atât de căutată“, a adăugat Hănescu.

Nu ştiu dacă Simona nu-şi găseşte sponsor. De fapt, cred că nu-şi găseşte un sponsor pe măsura pretenţiilor sale. Probabil, ce i-a oferit Adidas nu s-a ridicat la nivelul aşteptărilor ei. Victor Hănescu fost jucător de tenis

Cât primesc jucătoarele de tenis din sponsorizări

S. Williams - 19.000.000 de dolari

Kerber - 5.000.000

V. Williams - 7.000.000

Muguruza - 3.500.000

Wozniacki - 5.000.000

Radwanska - 4.000.000

Bouchard - 6.500.000

Halep - 1.500.000

*Sursă: Forbes

*Perioada iunie 2016 – iunie 2017

CITEŞTE ŞI:

*Halep a ajuns pe mâna unui incompetent: Simona şi-a angajat un manager de comunicare, care nu ştie să se comunice

*CTP râde de contestatarii lui Halep: Cum i-a catalogat pe cei care o atacă pe Simona pentru finala de la Melbourne

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Sydney Sweeney, o Sharon Stone contemporană. Și-a pus fanii pe jar, ducându-i cu gândul la Basic Instinct
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cine a moștenit drepturile de autor ale lui Ioan Gyuri Pascu, de la Divertis? „Ea primește banii!” Sfatul de aur dat fiicei: „Să-i ierți pe cei care ți-au făcut rău!”
Cele 2 zodii cărora li se reconfigurează traseul vieții începând cu 4 februarie. Toate greutățile prin care au trecut le duc, în sfârșit, pe drumul fericirii
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort