Halep devine a 3-a cea mai bine plătită jucătoare din istorie: Ce sumă a strâns până acum

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Simona şi-a câştigat definitiv locul în istoria tenisului feminin. Din toate punctele de vedere! Pentru că o sportivă genială a avut şi norocul de a evolua într-o perioadă în care premiile turneelor au atins cote uriaşe.

Prin victoria obţinută în optimile de la Indian Wells, 6-1, 6-4 cu Sorana Cîrstea (31 de ani, 27 WTA), Simona Halep (30 de ani, 26 WTA) a arătat, încă o dată, că e la ani-lumină distanţă de restul româncelor din circuit. 

Modul în care constănţeanca şi-a arătat clasa în tenis e atât de evident, încât orice dezbatere pe acest subiect devine, practic, imposibilă, odată cu parcurgerea cifrelor:

*Locul 1 mondial, timp de 64 de săptămâni. Dintre care de 48 de săptămâni la rând.

*7 ani, 6 luni şi 12 zile de prezenţă neîntreruptă în Top 10. Prin această performanţă, ocupă locul 8 în clasamentul all-time al longevităţii în Top 10!

*Două titluri de Grand Slam (French Open 2018 şi Wimbledon 2019) şi alte trei finale majore.

*23 de titluri WTA şi alte 17 finale jucate.

Un talent incontestabil, fosta lideră WTA se poate considera norocoasă. Din perspectiva sumelor adunate în turnee, Simona a avut şansa de a străluci într-o perioadă în care întrecerile WTA oferă nişte premii istorice! Ceea ce înseamnă că Halep şi-a valorificat la maximum rezultatele, din acest punct de vedere.

Înainte de Indian Wells, constănţeanca era pe locul 4 în clasamentul all-time al banilor câştigaţi în turnee. Acum, Simo se pregăteşte să treacă pe 3, peste Maria Şarapova. Halep va juca, la noapte (ora 23.55, Digi Sport 2), cu Petra Martici (Croaţia, 31 de ani, 79 WTA), în sferturile de la Indian Wells. O eventuală victorie o va duce pe „Simo“ la un pas de locul 3, în ierarhia banilor. Performanţă pe care Halep o va bifa, dacă va ajunge în finala de la Indian Wells. 

Oricum, şi dacă nu va urca pe 3, după întrecerea din California, Halep va realiza acest lucru, săptămâna viitoare, după turneul de la Miami (22 martie- 3 aprilie). Pentru că şi acolo, la o întrecere WTA 1000, la fel ca la Indian Wells, sumele puse în joc sunt foarte mari.

Top 5 câştiguri din premii

1. Serena Williams - 94.518.971

2. Venus Williams - 42.280.540

3. Maria Şarapova - 38.777.962

4. Simona Halep - 38.468.475

5. Caroline Wozniacki - 35.233.415

*Sumele sunt exprimate în dolari americani.

Top 5 jucătoare din România

1. Simona Halep - 38.468.475

2. Sorana Cîrstea - 7.040.563

3. Monica Niculescu - 6.530.612

4. Irina Begu - 6.276.342

5. Mihaela Buzărnescu - 2.543.036

*Sumele sunt exprimate în dolari americani.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Dan Bălan, reacții în val după concertul „Soundstalgic” din Chișinău. Fanii spun că artistul este „de nerecunoscut” și că „foarte mult a slăbit”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Crește lista infidelităților Reginei Letizia. În timp ce Felipe flirta cu femei frumoase, soția lui schimba amanții la Palat
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"