Halep, demolată: Cele trei capitole la care a fost surclasată de Swiatek

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Simona Halep, învinsă fără drept de apel în optimile de la French Open 2020

Eliminarea campioanei din 2018 în faţa unei jucătoare din afara Top 50 a fost cea mai mare surpriză a turneului parizian de până acum.

Simona Halep (2 WTA) s-a oprit după 17 victorii la rând în circuitul feminin, bilanţ care i-a adus trei trofee la Dubai, Praga şi la Roma. O asemenea consistenţă e, pur şi simplu, nemaiîntâlnită în tenisul feminin de astăzi!

Chiar şi aşa, rămâne o senzaţie de tristeţe după eliminarea suferită de Simona în optimile de la French Open 2020, pentru că eşecul cu Iga Swiatek (Polonia, 19 ani, 53 WTA) a venit într-un moment în care românca era pe val şi scăpase şi de multe adversare periculoase la Paris. Pe scurt, „Simo“ părea să aibă drum deschis spre trofeul din acest an, la Roland Garros.

Din păcate, în duelul cu Swiatek, Halep a fost, pur şi simplu, surclasată de adversara ei. Ultima înfrângere a româncei până la cea de duminică fusese la Melbourne, la 30 ianuarie, cu Garbine Muguruza, în semifinalele Australian Open 2020. Şi atunci, ca şi acum, Simona a pierdut în mimimum de seturi, însă toată lumea tenisului a convenit că acel meci a fost pe muchie de cuţit. De această dată, din păcate, Swiatek a fost superioară la toate capitolele.

Iar trei statistici prezentate de cei de la „The Tennis Podcast“ spun totul despre partida Swiatek - Halep:

Concret, la lovituri câştigătoare, românca n-a ajuns nici măcar la jumătate din totalul adversarei (30-12 pentru Swiatek).

Apoi, Halep n-a avut nici măcar o minge break, comparativ cu cele 14 de care a beneficiat poloneza de 19 ani.

În fine, şi la capitolul punctelor câştigate, Halep a fost depăşită, în mod clar, bilanţul fiind de 66-43 în favoarea lui Swiatek. 

Mai multe pentru tine:
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG