Halep debutează, duminică, la French Open: Avem ora meciului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În ziua în care va împlini 29 de ani, Simona Halep (2 WTA) are ocazia de a-şi serba ziua de naştere printr-o victorie care, în mod normal, ar trebui să fie o formalitate pentru favorita numărul 1 la Roland Garros.

Două dintre cele şapte românce aflate pe tabloul principal de la French Open îşi fac intrarea în turneu, duminică, în chiar prima zi în care sunt programate meciurile din runda inaugurală.

Întâmplarea a făcut ca Simona Halep (2 WTA), de care se leagă speranţele României într-un parcurs cât mai lung la ultimul Grand Slam al anului, să fie programată să joace chiar duminică, de ziua ei! Potrivit Eurosport, postul care transmite turneul de la Roland Garros, „Simo“ va intra pe teren, după ora 14.00, pentru confruntarea cu Sara Sorribes Tormo (70 WTA).

Meciul dintre Halep şi Sorribes Tormo - se vor întâlni în premieră - se va juca pe arena „Philippe Chatrier“, cu o capacitate de 15.000 de locuri. E singura arenă din cadrul complexului la care au acces, zilnic, 1.000 de spectatori.

Halep şi Sorribes Tormo vor intra pe teren, în al doilea meci de pe „Philippe Chatrier“, după cel dintre David Goffin şi  Jannick Sinner. Această confruntare va începe la ora 12.00.

Tot duminică, Irina Begu (72 WTA) va juca în prima rundă, cu elveţianca  Jil Teichman (54 WTA). Acesta va fi al treilea meci al zilei pe terenul numărul 11.

În cazul în care vor învinge duminică, Halep şi Begu se vor înfrunta în turul II.

Româncele aflate pe tabloul principal

*Simona Halep (2 WTA)

*Patricia Ţig (58 WTA)

*Irina Begu (72 WTA)

*Sorana Cîrstea (83 WTA)

*Ana Bogdan (93 WTA)

*Irina Bara (142 WTA)

*Monica Niculescu (141 WTA)

Mai multe pentru tine:
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Ești născut în acești ani? În 2026, dorințele tale prind contur, Universul îți oferă daruri neașteptate, capitole vechi se închid definitiv, iar în locul lor apar începuturi noi
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud
Reacția dură a lui David Pușcaș față de Ilie Năstase, după ce și-a lăsat fiica pe drumuri: „Horia Brenciu e un tătic de nota 10 pentru fiul adoptiv!” Sfat pentru Charlotte Năstase
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG