Halep, cu două viteze: bine şi foarte bine! Evoluţie solidă şi calificare în sferturile de finală la Roma

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cea mai bună jucătoare de tenis a României a câştigat fără emoţii meciul cu Dayana Yastremska (29 WTA) şi a ajuns printre ultimele 8 jucătoare ale competiţiei din capitala Italiei.

Simona Halep s-a urnit mai greu în partida din optimi. Chiar dacă primele trei game-uri au fost echilibrate, toate au mers în contul jucătoarei din Ucraina. Sub privirile Lui Darren Cahill, aflat în tribune, Simona a apăsat serios pe acceleraţie, a luat 12 din următoarele 13 puncte şi a egalat situaţia pe tabelă, 3-3. Pâna la 5-5 s-a mers cu serviciul, apoi Halep şi-a ridicat iar nivelul de joc, a câştigat următoarele două game-uri la 15 şi a luat setul după 44 de minute.

Partea secundă a debutat tot cu Halep la conducerea ostilităţilor, 3-0, cu două break-uri. Pe fondul unei relaxări a româncei, Yastremska a recuperat imediat unul dintre ele şi a reuşit să se ţină scai de adversara sa până la 5-4. SImona nu a avut însă niciun fel de emoţii şi a închis meciul pe propriul serviciu, după o oră şi 29 de minute.

În sferturile de fnală, Simona o va întâlni pe kazaha Yulia Putintseva (locul 30 WTA), învingătoare în  optimi în faţa Elenei Rybakina (locul 18 WTA), 4-6, 7-6 (3), 6-2. Rybakina a condus cu set şi 5-2 în setul doi, dar apoi a pierdut.

Halep şi Putintseva s-au mai întâlnit o singură dată, anul acesta la Australian Open, iar sportiva noastră s-a impus în minimum de seturi, 6-1, 6-4. 

Calificarea în sferturi este recompensată cu un premiu de 37.910 euro şi cu 190 puncte WTA.

Pentru Simona Halep, acesta este al doilea turneu la care participă de la reluarea competiţiilor după pauza cauzată de pandemia de coronavirus. Ea a câştigat, la 16 august, turneul de la Praga.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cum să câștigi la loto fără să plătești prea mult. Secretele știute doar de jucătorii de succes, bazate pe surse reale
Planul diabolic pus la punct de o femeie de afaceri acuzată că și-a ucis soțul pentru a pune mâna pe avere
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online