Halep, ce nu ni s-a spus până acum: adevărul trist care a ieșit la iveală după revenirea Simonei pe teren

0
Publicat:

2 ore și 8 minute de chin cu Arina Rodionova (114 WTA) și 64 de minute de suferință cu Anna Blinkova (78 WTA).

Simona Halep. FOTO: Arhiva Adevărul

Dacă vrem să spunem lucrurilor pe nume, așa a arătat participarea Simonei Halep (33 de ani) la turneul de la Hong Kong, unul minuscul, de categoria WTA 125. Dacă însă vrem să oferim o imagine bine fardată a acestei participări, atunci putem să scoatem în evidență că, după înfrângerea categorică în fața lui Blinkova, organizatorii au strigat „Mulțumim, Simona“, iar românca a părăsit terenul în aplauzele fanilor din tribune.

Indiferent de opțiunea noastră jurnalistică, realitatea e următoarea: Halep, la 33 de ani, venind după o absență de aproape un an și jumătate, într-un circuit feminin dominat de puștoaice de 17-22 de ani, are șanse extrem de mici de a mai atinge elita tenisului. Un astfel de scenariu nu e imposibil, dar ține de un veritabil miracol sportiv. Iar miracolele nu se întâmplă în fiecare zi și nu când vrem noi.

Inclusiv Simona Halep e conștientă că se află în fața unei provocări cu șanse reduse de reușită. De aceea, nici nu s-a mai omorât cu firea să revină pe teren, după accidentarea suferită la începutul anului. Și a renunțat repede, după doar o lună, la antrenorul spaniol, Carlos Martinez, care voia să o muncească din greu. Doar că Simona nu mai e obișnuită cu intensitatea antrenamentelor, după ce a stat o perioadă îndelungată în afara tenisului. De altfel, apropiații lui Halep confirmă că „Simo“ nu se mai pregătește ca atunci când domina tenisul feminin. A pierdut acel ritm, cât timp a stat pe tușă, suspendată pentru dopaj. Aceasta a fost o consecință firească a acestei situații neplăcute. Inclusiv Maria Șarapova, cât timp a fost suspendată pentru dopaj, a realizat că e imposibil să te antrenezi exact ca atunci când aveai drept de joc.

În perioada suspendării, mi-am dat seama că nu pot să am programul intens de pregătire ca înainte, când mergeam în turnee cam zece luni pe an. Am început să cresc intensitatea antrenamentelor cu patru luni înainte de expirarea suspendării. Desigur, antrenamentele nu înlocuiesc niciodată meciurile, dar știam că pot reveni pe teren, fiindcă fizic, dar și mental am avut această dorință“, a povestit Șarapova, după ce și-a reluat cariera sportivă. Doar că, între Maria și Simona există o mică mare diferență. Rusoaica s-a întors în circuit la 30 de ani, pe când „Simo“ a împlinit 33 de ani pe 27 septembrie. Mai mult decât atât, între timp, în tenisul feminin a scăzut și mai mult media de vârstă pentru jucătoarele care ating marea performanță. Vorbim despre niște puștoaice, care își scot capul la un nivel înalt, de la 15,16 ani, și încep să lege rezultatele remarcabile, cam de la 17 ani încolo.

În acest context, nu e tocmai întâmplător că, la ora actuală, avem doar opt jucătoare aflate în categoria de vârstă +30 ani în Top 50 mondial.

Ea a înțeles ce n-a priceput „Nasty“

Când s-a întors pe teren, imediat după ridicarea suspendării de către TAS, Halep a comis o mare greșeală. Despre care a vorbit, mai întâi, Ion Țiriac (85 de ani), iar apoi chiar Simona.

Concret, ea s-a grăbit să meargă la Miami Open, întrecere de categoria WTA 1000, unde s-a lovit de Paula Badosa ca de „zid“.„Simo“ a părăsit terenul învinsă și cu multiple probleme medicale. Când a mai încercat o revenire, la Paris, după două luni, românca nici n-a fost în stare să ducă la bun sfârșit partida cu McCartney Kessler (SUA), abandonând, tot din cauza problemelor medicale, în setul doi. Și a urmat o absență de 4 luni și jumătate până la reapariția Simonei pe teren, la Hong Kong. Ce am văzut aici? Un meci câștigat cu chiu, cu vai, scor 6-2, 4-6, 6-4, și altul pierdut categoric, scor 2-6, 1-6. Atenție: Anna Blikova, care joi a făcut instrucție cu Simona, a venit la Hong Kong după zece înfrângeri consecutive!

Concluzia pentru Halep? Ea a înțeles că, dacă e aibă vreo șansă la o revenire decentă în tenis, atunci trebuie să o ia de jos. De la nivelul unor competiții WTA 125, cum a fost cea de la Hong Kong. E o realitate pe care n-a înțeles-o Ilie Năstase (78 de ani). Acesta a criticat opțiunea Simonei de a merge la Hong Kong, spunând că aștepta să o vadă la marile întreceri. Doar că, în viață, așteptările nu se potrivesc mereu cu ceea ce putem să facem.

Are de luat o decizie grea

Halep poate continua în Asia, în următoarele săptămâni, jucând la Tokyo Pan Pacific Open (WTA 500, 21-27 octombrie) și la Hong Kong Tennis Open (WTA 250, 26 octombrie – 3 noiembrie).

Foarte probabil, după aceste întreceri, constănțeanca va și lua o decizie în privința viitorului ei în tenis. În funcție de rezultatele înregistrate, Simona poate accepta să se mai chinuiască o perioadă, dar cu speranța revenirii în Top, sau să renunțe la sportul de performanță, după o carieră stelară.

879

e locul ocupat de Simona Halep în clasamentul mondial, după turneul de la Hong Kong. Meciul câștigat i-a adus 15 puncte și un salt de 251 de locuri în ierarhia actualizată în timp real.

Mai multe pentru tine:
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile