Halep a stat 228 de zile degeaba pe tușă: decizia TAS arată o nedreptate uriașă

0
Publicat:

Simona Halep (32 de ani) poate reveni pe teren, începând de mâine! Decizia TAS, oficializată printr-un comunicat, a redus suspendarea româncei, de la 4 ani la doar 9 luni. Astfel, există o diferență colosală între cele două decizii, prima dată de Sport Resolutions și a doua, venită acum de la Lausanne.

Simona Halep poate reveni în circuitul WTA

Simona Halep a jucat ultimul meci pe data de 29 august 2022, în turul I de la US Open. Suspendarea ei a intrat însă în vigoare după această partidă, mai precis pe 21 octombrie 2022. Atunci, ea a fost informată că a fost suspendată provizoriu pentru că testul ei de urină a relevat existența unei substanțe interzise în organism (Roxadustat). Ulterior, a apărut un al doilea capăt de acuzare, cel cu pașaportul biologic. Acum, fix eliminarea acestei probleme, cu testul de sânge, a salvat-o pe „Simo“.

Dar apare o problemă gravă în acest caz! Concret, reducerea suspendării înseamnă că Halep putea juca tenis, începând cu 21 iulie 2023. Adică, de acum 228 de zile. N-a putut face însă acest lucru, în condițiile în care a primit prima decizie, cea de la Sport Resolutions, abia pe 12 septembrie 2023!

Rămâne de văzut ce va urma din acest punct de vedere și dacă Halep va cere despăgubiri în instanță pentru că a fost ținută pe tușă degeaba.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă