Halep a oficializat încheierea colaborării cu Adidas: Primele declaraţii ale Simonei în 2018. Cu cine negociază echipa ei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Simona Halep e ocupanta primului loc în clasamentul WTA, însă, astăzi, la prima apariţie pe teren în noul an, a fost nevoită să joace într-un echipament fără sponsor.

Simona Halep e, în acest moment, cea mai bună jucătoare a lumii, dar în ciuda cotei sale, firma Adidas n-a fost interesată de prelungirea colaborării cu românca. Motivul? Liderul WTA ar fi cerut dublarea sumei din contract, după cum „Adevărul“ a explicat aici.

Drept urmare, Halep a apărut, astăzi, pe teren, în meciul cu Nicole Gibbs (110 WTA) într-un echipament no-name, iar după calificarea în turul II a explicat situaţia sa.

„Ieri a fost ultima zi în care am putut să port echipament Adidas, pentru că parteneriatul a luat sfârşit. Acum n-am niciun sponsor, managerul meu se ocupă, aşa că n-am idee cu cine voi semna. E abia prima zi a anului, aşa că nu mă grăbesc“, a declarat Halep, potrivit Digi Sport. Din informaţiile de pe piaţă, se pare că Nike va fi următorul sponsor al Simonei Halep.

Aceasta a analizat şi partida în care a învins-o pe Nicole Gibbs: „E prima victorie din noul an, de când sunt lider mondial, sunt bucuroasă şi mă bucur de tenis. Chiar dacă anul trecut n-am jucat atât de bine, îi aştept pe fani să mă susţină în continuare, sper să câştig mai multe jocuri aici, vă aştept şi la jocurile viitoare până la finală. Aş vrea să mulţumesc tuturor fanilor care au venit azi, e frumos să joc aici, am câştigat deja un titlu la Shenzhen“.
 

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani