Halep a fost cucerită de Nadal: de ce a fost întrebată Simona despre marele jucător spaniol şi ce răspuns a oferit

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Simona Halep

Simona Halep a susţinut o conferinţă de presă în Singapore prilejuită de încheierea sezonului în circuitul feminin.

Simona Halep a comentat diverse subiecte legate de sezonul pe care l-a avut, momentele grele şi fericite ale anului, plus faptul că a urcat pe locul 1 WTA, primind laude de la specialişti, foşti şi actuali mari jucători.

Roger Federer a fost printre cei care au remarcat ascensiunea formidabilă a Simonei în acest sezon, motiv pentru care constănţeanca a ţinut să-i mulţumească elveţianului printr-o replică elegantă.

După ce a vorbit despre Federer, Halep a fost chestionată de un jurnalist despre rivalul acestuia din circuitul ATP, Rafael Nadal. Românca a recunoscut că, deşi e un fan al lui Federer, a fost cucerită de jocul şi de determinarea ibericului.

Ce a spus?

„Rafa iubeşte să se afle pe teren. Fiecare meci pe care îl câştigă e ca şi cum ar fi primul şi ultimul pentru el. Modul în care nu renunţă niciodată, în care se luptă până la final, indiferent de scor... Am văzut multe meciuri ale sale şi am apreciat efortul pe care îl depune“, a declarat Halep. 

Mai multe pentru tine:
Mare amatoare de senzații tari, o actriță de top s-a lăsat „biciuită până la extaz”. Confesiunile ei ne fac să ne înfiorăm!
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare