Halep a fost „citită“ bine de Năstase: de ce profeţia lui „Nasty“ s-a adeverit şi ce spun americanii despre Simona

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Simona Halep a fost tot mai incordată pe teren în ultima perioadă. FOTO: AP

Simona Halep a ridicat ştacheta atât de sus, în primele luni din 2015, încât rezultatele ei de atunci s-au întors acum ca un bumerang împotriva ei.

În luna martie, constănţeanca de 23 de ani ajunsese la un bilanţ ireal în circuitul WTA: 24 de victorii, două înfrângeri şi trei turnee câştigate la Shenzhen, Dubai şi Indian Wells. 

La vremea respectivă, Ilie Năstase a avertizat-o pe Simona: „Ar fi bine ca ea să-şi dozeze cea mai bună formă pentru un turneu de Grand Slam, dar asta e greu“.

În acel moment, declaraţia dată de „Nasty“ i-a adus numai critici din partea fanilor lui Halep. Timpul a arătat însă că fostul lider mondial a avut dreptate. Seria aproape ireală de victorii bifate de Simona s-a oprit, victoriile au început să vină tot mai greu, iar culmea dezamăgirii a fost la Roland Garros, acolo unde constănţeanca de 23 de ani a fost învinsă în turul II. Iar asta după ce jucase finala, în 2014. 

„N-a mai fost aceeaşi jucătoare“

Scăderea de formă a Simonei a fost remarcată şi de jurnaliştii de la „Sports Illustrated“. Americanii au analizat ultimele rezultate ale româncei, înainte de Wimbledon, turneu de Grand Slam care se va desfăşura între 29 iunie şi 12 iulie.

„E oficial, Simona Halep e în criză. Poate că nu e una atât de pronunţată ca acelea în care se află Bouchard şi Radwanska, însă forma ei e îngrijorătoare. De când a fost învinsă de Serena Williams în semifinalele de la Miami, Simona n-a mai fost aceeaşi jucătoare. N-a reuşit să ajungă în vreo finală pe zgură, suprafaţa ei preferată, ba chiar a fost eliminată rapid de la Roland Garros. Acum, după un nou rezultat dezamăgitor la Birmingham, şi-a dat afară antrenorul chiar înainte de Wimbledon“, au scris cei de la „Sports Illustrated“.

Într-adevăr, la All-England Club, Halep va avea un nou staff tehnic, cuplul Darren Cahill – Daniel Dobre înlocuindu-l pe Victor Ioniţă.

Kvitova are încredere în ea

Chiar dacă nu traversează cea mai bună formă, Simona e inclusă printre favorite la Wimbledon de Petra Kvitova (Cehia, 2 WTA), jucătoarea care a câştigat, anul trecut, turneul londonez.

„Cu siguranţă, Serena Williams e favorită. Ştiu că îi place să joace pe iarbă şi va fi periculoasă. Cred că şi Şarapova are mari şanse de a câştiga şi nu o putem exclude nici pe Simona Halep. Anul trecut, când a ajuns în semifinale, a jucat foarte bine. Când e în formă poate fi foarte periculoasă“, a explicat jucătoarea din Cehia.

Vineri îşi va afla adversara

Organizatorii de la Wimbledon au anunţat componenţa capilor de serie pentru turneele de la All-England Club, iar, la feminin, România are două jucătoare printre favorite. Simona Halep (3 WTA) e cap de serie numărul 3, iar Irina Begu (30 WTA) e cap de serie numărul 29. Pe lângă cele două, mai sunt trei jucătoare pe tabloul principal:  Monica Niculescu (46 WTA), Alexandra Dulgheru (59 WTA) şi Andreea Mitu (70 WTA).

Halep şi celelalte românce îşi vor afla, vineri, adversarele din turul I.

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO