Hagi, un fotbalist uriaş, dar un antrenor mereu supărat: Istoricul şi motivele ieşirilor sale nervoase

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gheorghe Hagi are marele merit de a fi investit din banii săi, mai întâi, la Viitorul, iar acum, la Farul

Un tip admirabil pentru ce a făcut, mai întâi, ca jucător, iar apoi ca investitor în fotbal, Gheorghe Hagi (57 de ani) are, din păcate, şi un defect tot mai vizibil: îşi pierde calmul foarte repede!

Gheorghe Hagi a avut atât de multe reacţii explozive, în ultimii ani, încât atunci când mai apar imagini cu el urlând, ele nu prea mai surprind pe nimeni. 

Această stare aproape permanentă de nervozitate a ajuns să-l caracterizeze pe fostul internaţional. Sâmbătă, la Piteşti, el a luat foc pentru că prezenţa sa în sala de conferinţă n-a stârnit un interes mediatic suficient de mare, din punctul său de vedere. De aici, a ieşit un spectacol trist, cu Hagi ţipând ca din gură de şarpe şi când a ieşit în faţa stadionului! Iar asta sub privirile şocate ale unor copii. Veniţi să ia autografe, cei mici nu înţelegeau ce se întâmplă. Ulterior, printr-un comunicat, clubul Farul a căutat să justifice comportamentul lui Hagi, punând absenţa ziariştilor de la conferinţă pe seama „lipsei de respect“. 

VEZI CRIZA DE NERVI A LUI HAGI, LA PITEŞTI

Şi dacă ar fi aşa, rămân, din păcate, toate celelalte derapaje ale lui Hagi din ultimii ani. Mai jos, sunt doar câteva exemple. Cu precizarea că trecerea în revistă a tuturor crizelor de nervi ale lui Hagi depăşeşte spaţiul unei pagini de ziar. Necesită, mai degrabă, o carte.

„Ne-au scos din pix!“

În 2019, Hagi tuna şi fulgera în faţa presei, spunând că UEFA e obligată să dea un loc României direct în grupele Ligii Campionilor. Adică, acolo unde n-am fost în stare să ajungem, trecând de preliminarii, din 2013, de când Steaua termina ultima într-o grupă cu Chelsea, Schalke 04 şi Basel.

„Trebuie să facem o hârtie către UEFA în care să vorbim că e discriminare. Pentru că România are tradiţie, a câştigat Champions League-ul, Supercupa Europei. E cea mai mare discriminare din Comunitatea Europeană. Campioana României e eliminată din pix!“, urla Hagi. 

Anul trecut, s-a văzut, încă o dată, de ce UEFA „ne-a scos din pix“. Pentru că echipele româneşti, mai puţin CFR, au încheiat socotelile cu preliminariile europene aşa: FCSB, eliminată de Şahtior Karagandy (Kazahstan), CS U Craiova, bătută de Laci (Albania) şi Sepsi, învinsă de Spartak Trnava (Slovacia). Atenţie: toate partidele au fost în turul II preliminar al Conference League, fază în care românii au intrat în competiţie!

L-a jignit pe Lucescu jr

În 2019, acelaşi Hagi dădea de pământ cu Răzvan Lucescu (foto). Motivul? Acesta a îndrăznit să zică, răspicat, că România U21, calificată în semifinalele Europeanului de tineret din acel an, din lotul căreia a făcut parte şi Ianis Hagi, nu va garanta un viitor strălucit pentru naţionala mare.

„Să se ducă să ia lecţii de la taică-su, să-i explice cum se construieşte o generaţie. El nu e obişnuit cu o generaţie, e obişnuit cu pistolarii din Grecia. Să vină să muncească să ajute fotbalul românesc, să lase pistolarii pe acolo“, a tunat Hagi.

Supărat că a uitat lumea unde e invitat

În fine, inclusiv în acest an, Hagi „a măturat“ cu oamenii aflaţi în studioul Digi Sport, în frunte cu moderatorul emisiunii, Radu Naum. Asta deoarece, ei uitaseră că fostul internaţional merge în Scoţia, invitat la un amical organizat de Rangers, cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la înfiinţarea clubului. Informaţia a apărut în toată presa din România, în decembrie 2021. Dar a fost uitată până în martie 2022, când partida a şi avut loc. Ceea ce l-a scos din sărite pe Hagi.

„Aş vrea să încep conferinţa prin a le transmite celor de la Digi ceva. Am înţeles că nu ştiu unde mă duc. Păi, etica profesională? Scuzaţi-mă... Rangers a împlinit 150 de ani, va fi un meci, despre care s-a scris, şi voi nu ştiţi de lucrul acesta. Scuzaţi-mă... sau vă faceţi că nu ştiţi? Trebuie să ştiţi, dar, probabil, Hagi nu e important, nu mai e cine era, şi ne facem că nu ştim unde se duce“, a spus antrenorul Farului.

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cum se simte Nick Rădoi după șase operații?! „Mai am încă șase luni chimioterapie” Ce tratamente minune face milionarul în Mexic? „Doctorii din America nu sunt de acord”
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat