Hagi şi Popescu, mai în formă ca Ronaldo

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Brazilianul s-a făcut de ruşine în faţa „bunicilor“ Generaţiei de Aur. La 46, respectiv 43 de ani, cei doi români au arătat o condiţie fizică mai bună decât „Il Fenomeno“, mai tânăr (34 de ani), dar şi mult mai gras.

Austria Viena şi-a sărbătorit centenarul, vineri seară, cu un amical de lux în compania echipei prietenilor lui Luis Figo. De la acest eveniment nu au lipsit cei mai valoroşi fotbalişti români ai ultimelor două decenii, Gică Hagi şi Gică Popescu, dar nici vedete de calibru internaţional ca fraţii De Boer, Patrick Vieira, Claudio Taffarel, Cafu sau marele Ronaldo.

Din ultimul, adjectivul „mare" e, din păcate, cam tot ce-a mai rămas. Brazilianul a reuşit de puţine ori să smulgă aplauze din partea audienţei, deşi scopul prezenţei sale era tocmai acela de a garanta spectacolul. În plus, vizibil incomodat de cele peste 100 de kilograme (de la meciul cu România, Ronaldo parcă s-a mai îngrăşat puţin), fostul atacant al lui Inter, Real Madrid şi AC Milan n-a rezistat în teren decât din minutul 28, până la pauză. Unde mai punem că nici de data asta nu s-a lipit la gol!

Austriecii au trişat!

În comparaţie, „bunicii" Hagi şi Popescu, care au depăşit de ceva vreme pragul de 40 de ani, au arătat o condiţie fizică de invidiat, dacă ne raportăm la nivelul pregătirii lui Ronaldo. „Regele" a rezistat cu stoicism aproape o jumătate de oră, în timp ce „Baciul" a dus aproape toată partida, mai exact 69 de minute! E drept, ambii au beneficiat de minute bune de repaus, Hagi fiind introdus imediat după pauză, scos şi reintrodus în minutul 86, în timp ce Popescu, care a fost titular, a ieşit odată cu intrarea lui Ronaldo şi a revenit pe gazon în minutul 56. Altfel, partida a avut şi momente tensionate! Iritaţi de faptul că austriecii au început cu „puştii" din actuala echipă, „bătrânii" din tabăra lui Luis Figo le-au bătut acestora obrazul. La un moment dat, scorul de pe tabelă indica un sec 6-1 pentru gazde!

Austria Viena 7
P. Grünwald - Dilaver, Rogulj, Margreitter, Leovac - M. Stankovici, Hlinka, A. Grünwald, Liendl - Jun, Barazite. Au mai jucat: Lindner, Klein, R. Sara, Wallner, Mally, Ortlechner, Suttner, Gorgon, Ogris, Baumgartlinger, Junuzovici, Salomon, Prohaska, Linz, Tadici, Polster
Antrenor:  Karl Daxbacher.

Prietenii lui Figo 4
Eduardo - Cafu, Gh. Popescu, Helguera, Serginho - Figo, P. Vieira, R. de Boer, D. Stankovici, Solari - Pauleta. Au mai jucat: Baia, Taffarel, Radebe, Dimas, Elber, F. de Boer, Dacourt, Boa Morte,  Van Hooijdonk, Ronaldo, Hagi.
Antrenor: Carlos Queiroz.

Goluri: Margreitter 8, Barazite 33, Jun 38, Tadici 47, Linz 56, Junuzovici 62, Polster 90+7 /  D. Stankovici 7, Figo 65, 67, Dimas 90+4
Stadion „Franz Horr": 11.200

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare