Hagi, la momentul adevărului: echipa „Regelui“ va da testul maturităţii în Europa în faţa unui adversar redutabil

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gheorghe Hagi. FOTO: Mediafax

La un an după ce a fost zdrobită în singura „dublă“ europeană din istoria clubului, echipa lui Hagi îşi va măsura, diseară (ora 21.00, TVR1), forţele cu un adversar care a luat titlul în Cipru în ultimele cinci sezoane.

Nici că se putea un duel cu un contrast mai puternic între combatante ca în acest meci Viitorul – APOEL!

De o parte, echipa lui Hagi, înfiinţată acum opt ani şi cu un singur trofeu în palmares. De partea cealaltă, APOEL, o trupă cu o istorie de 90 de ani, cu un număr-record de titluri în Cipru, 26, dintre care ultimele cinci au fost luate la rând!

Dacă Hagi şi-a clădit lotul prin promovarea unor puşti din propria academie, APOEL are un prim „11“ multinaţional, cu jucători din Olanda, Bulgaria, Portugalia, Brazilia, Argentina, Belgia şi Australia. 

Iar această diferenţă mare între cele două cluburi se vede şi în palmaresul lor european. Anul trecut, tot în luna iulie, Viitorul a debutat în competiţiile UEFA. „Dubla“ cu belgienii de la Gent s-a transformat însă într-un coşmar: 0-5 în tur, 0-0 la Ovidiu şi capăt de drum pentru nişte puşti care aveau să se revanşeze, totuşi, până la sfârşitul sezonului, cucerind titlul în Liga I. Acum, e timpul ca ei să dea examenul maturităţii şi în cupele europene. Mai ales că 13 dintre ei au fost implicaţi în sezonul trecut în meciurile cu Gent.

Pardo şi Milanov revin în România

Dacă Viitorul se pregăteşte doar pentru a doua confruntare europeană, în schimb, APOEL are un palmares impresionant în competiţiile UEFA în ultimii ani.

În 2012, ciprioţii au atins chiar sferturile Ligii Campionilor, fiind eliminaţi acolo doar de Real Madrid (2-8 la general). Formaţia din Nicosia a fost prezentă în grupele Ligii Europa în ultimele patru stagiuni şi la ultima apariţie s-a oprit în 16-imi, fiind eliminată de Anderlecht. Acum, APOEL a ajuns faţă în faţă cu Viitorul după ce în turul precedent a trecut de Dudelange (Luxemburg) cu o „dublă“ victorie cu 1-0.

Omogenitatea e printre atuurile principale ale ciprioţilor, aproape toţi titularii fiind de cel puţin două sezoane la club. Partida din această seară îi va readuce în România pe portarul Urko Pardo şi pe fundaşul Zhivko Milanov. Primul e rezervă şi a strâns patru meciuri în Liga I, în sezonul 2008-2009, în tricoul Rapidului. Bulgarul Milanov a petrecut patru sezoane la FC Vaslui, fiind un om de bază, între 2010 şi 2013, în trupa finanţată de Adrian Porumboiu.

Pericolul numărul 1 e însă belgianul Igor de Camargo, atacantul care a fost golgheter la echipe precum Standard Liege şi Gladbach. 

„Buget de 10 milioane de euro“

Narcis Răducan, fost jucător în campionatul cipriot, a vorbit despre APOEL, avertizând că Viitorul nu va avea meciuri uşoare.

„APOEL se desprinde de fotbalul cipriot, are un buget de peste 10 milioane de euro. Lotul e unul bun, care a făcut performanţă în ultimii ani, s-au calificat în primăvara europeană, au trecut de grupe, ceea ce înseamnă că adversarul e foarte tare. În retur, şi publicul din Nicosia va fi un adversar“, a explicat Răducan.

Dacă nu ne revenim fizic şi mental după meciul cu CFR, ne va fi foarte greu. Trebuie să dăm sută la sută ca să putem spera la o victorie. Gheorghe Hagi antrenor Viitorul  
Mai multe pentru tine:
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie