Hagi, înjurat şi jignit de fanii lui Dinamo. Puştii de la Viitorul şi-au răzbunat şeful

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nebunie mare la finala campionatului naţional de juniori mari, disputată la Buftea, între Dinamo şi Viitorul Constanţa.

Peste 3.000 de oameni au venit să asiste la partidă, fiind nevoie ca o parte dintre ei să stea în spatele celor două porţi. Meciul a fost câştigat de Viitorul cu 1-0, prin golul lui Târnovan, înscris în minutul 82, victoria constănţenilor fiind meritată, deoarece ei au dominat partida, ajutaţi şi de aportul celor opt fotbalişti care deja au debutat în Liga I. Galeria lui Dinamo s-a răfuit cu Gică Hagi, pe care l-a înjurat şi împotriva căruia a pus un banner: "Aşa rege, aşa fotbal", a fost dedicaţia făcută lui Hagi, aluzie la meciul Steaua - Viitorul 2-5, bănuit că ar fi fost blat. Supărat, Hagi nici n-a mai stat la festivitatea de premiere, plecând val-vârtej, flancat de forţele de ordine.

Hagi vrea să mute Viitorul de la Constanţa

Mai multe pentru tine:
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Detaliul regal folosit de Meghan pentru cea mai recentă felicitare de Crăciun. Cu cine a dorit să semene micuța Lilibet
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV