Hagi are memorie scurtă: Dovada că a influenţat negativ cariera fiului său

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul internaţional şi-a prezentat fiul ca pe un star în presa din Scoţia, după care a insistat că nu vrea să se implice în cariera sa. Atât belgienii, cât şi declaraţiile sale anterioare spun însă altceva.

Ianis Hagi (21 de ani) speră că a treia sa experienţă în străinătate, la Rangers, să fie cu noroc, după cele două eşecuri la Fiorentina şi la Genk. 

Umflat cu pompa de tatăl său din ziua în care a făcut pasul spre fotbalul profesionist, mijlocaşul a ajuns să fie considerat o dezamăgire, tocmai pentru că tatăl său l-a promovat nejustificat de mult, ajungând, la un moment dat, să zică despre el că va fi un viitor Balon de Aur! Acum, când Ianis a fost împrumutat de Genk la Rangers, Hagi a continuat, în acelaşi stil, punând o presiune inutilă asupra fiului său. 

„Vreau să explic de ce e deja un star. Când România a jucat cu Spania în noiembrie, eram în tribune şi un băiat a venit şi mi-a cerut un autograf. Când i l-am dat, a fost încântat şi le-a spus tuturor că a luat un autograf de la <<tatăl lui Ianis>>. Asta m-a bucurat mai mult ca orice“, a spus fostul internaţional, potrivit „The Scottish Sun“. Pentru ca, apoi, să adauge în acelaşi material: „Ce s-a întâmplat la Genk n-avea nicio legătură cu el. Atunci când a primit şansa de a juca acolo, a arătat că a fost unul dintre jucătorii lor cei mai buni. Eu încerc să nu vorbesc prea mult despre el, fiindcă, după părerea mea, e important ca el să se descurce şi să-şi facă o carieră singur“. Din păcate pentru Hagi şi fiul său, această ultima afirmaţie a fostului mare fotbalist e contrazisă de ce a făcut în ultimii ani.

„Are un statut datorită tatălui său“

În primul rând, văzând că Hagi pune eşecul lui Ianis în cârca lor, cei de la Genk au reacţionat prompt, lăsând de înţeles că mijlocaşul e forţat nejustificat tocmai din cauza tatălui său. „E adevărat că Hagi n-a îndeplinit imediat rolul creativ pe care îl aveam în minte. Normal că ne-am fi dorit ca lucrurile să meargă diferit, dar nu e doar vina jucătorului. Ianis, care are un anumit statut în ţara sa datorită tatălui său, a avut probleme în a se mulţumi cu rolul de rezervă. Înţeleg că nu i-a convenit să fie lăsat în afara lotului, dar nu puteam să-i garantăm că va juca mai mult şi că o să ajungă titular. În acest caz, e mai bine să fii sincer şi să-l laşi să plece. E vorba de respect. Sper să joace mai multe minute în Scoţia“, a spus, potrivit ziare.com, Dimitri De Conde, director tehnic al celor de la Genk. Iar presa belgiană i-a dat dreptate. „Ianis nu s-a ridicat la nivelul aşteptărilor, dar anturajul lui crede că nu e din cauza lui Ianis. În mod evident, tatăl său e nemulţumit de cum a fost tratat la Genk“, a scris „Voetbal Primeur“.

I-a distrus pe italieni

Şi episodul Genk nu e primul în care Gheorghe Hagi vede un complot împotriva fiului său. După ce Ianis a petrecut un an şi jumătate la Fiorentina, perioadă în care a avut doar două apariţii în prima echipă, fostul internaţional şi-a răscumpărat fiul contra sumei de 2,8 milioane de euro, iar apoi i-a făcut praf pe italieni. Iată doar câteva dintre declaraţiile oferite de Hagi după readucerea lui Ianis la Viitorul:

*Fiorentina a pierdut un mare jucător! Era român şi trebuia să-l ascundem. Eh, nu mai poţi să-l ascunzi, că de aia l-am cumpărat, ca să nu-l mai ascunzi. Să poată ieşi, din nou, pe piaţă.

*Toţi din Firenze voiau să-l vadă pe Ianis. I-a dat reject (n.r. – Pantaleo Corvino, director general Fiorentina). Nu e corect. La primavera (n.r. – echipa de tineret a celor de la Fiorentina), Ianis desena, picta. Ei nu l-au dezvoltat. Nu i s-a dat nicio şansă să joace. Un an şi jumătate a fost dispărut.

Mai multe pentru tine:
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Frumoasă ca o zână. Prințesa Charlene de Monaco a strălucit la Balul de Crăciun cu o rochie "recomandată" de Kate
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cele 5 zodii care vor renaște după Crăciun. Au karma de partea lor și îsi schimbă destinul
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie