Grecia va fi susţinută pe Arena Naţională de jumătate din numărul românilor prezenţi la Pireu, în partida tur

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România va susţine marţi returul cu Grecia, din meciul de baraj pentru calificarea la Campionatul Mondial din 2014. În prima manşă, „tricolorii“ lui Victor Piţurcă au pierdut cu 1-3.

România s-a bucurat vineri seară, la Pireu, de susţinerea a aproximativ 3.000 de oameni din tribunele stadionului, cu toate că selecţionata lui Victor Piţurcă a fost învinsă cu scorul de 3-1. În manşa secundă, se preconizează ca „tricolorii“ să fie încurajaţi de peste 50.000 de spectatori, în timp ce Federaţia din Atena a primit 1.700 de tichete, acestea urmând să fie distribuite în Bucureşti, la hotelul la care este cazată echipa oaspete. 

Piţurcă a creat două anomalii în istoria echipei naţionale. Cociş a ajuns peste Dobrin, Tănase e peste Dumitrache şi Rotariu

În teorie, în posesia biletelor pot intra doar cei care dovedesc prin paşaport ori carte de identitate că au cetăţenie greacă sau cipriotă, potrivit comunicatului oficial publicat de federaţia elenă. 
România - Grecia se joacă marţi, pe Arena Naţională, începând cu ora 21.00.

Mai multe pentru tine:
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima