Gino Iorgulescu își face praf fiul: Mario, caracterizat scurt după interviul acordat din Italia

0
Publicat:

Atunci când Mario Iorgulescu a provocat un accident teribil în care un alt tânăr, Daniel Vicol (24 de ani), tatăl a doi copii, și-a pierdut viața, Cristian Tudor Popescu a făcut un comentariu scurt: „Nu va face nicio zi de închisoare!“. Pe moment, părea a fi o reacție ciudată a reputatului comentator. Acum, la trei ani distanță, se dovedește că CTP a avut dreptate!

Gino Iorgulescu, un om cu foarte puține apariții în mass-media. FOTO: Arhiva Adevărul

Mario a fost scos din țară de tatăl său, Gino Iorgulescu (66 de ani), pe motiv că autorul accidentului mortal nu poate fi tratat în țară și trebuie să fie îngrijit la o clinică din Italia. Totul s-a petrecut în toiul nopții, cu niște acte obținute pe repede înainte. Mario Iorgulescu a fost, așadar, scos din România și nu s-a mai întors nici până în ziua de astăzi. Iar acum, aflat în clinica din Italia, a acordat un interviu bulversant despre care Adevărul a scris aici.

Văzând ce a declarat fiul său, șeful Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF) a avut o reacție scurtă pentru Playtech. Pe scurt, Gino a încercat și el să întărească ideea că e în relații proaste cu Mario. „Sunt un om foarte amărât! Fiu-miu e dus cu capul, iar eu sunt și părintele, și tutorele lui. Nu vreau să comentez mai mult. Puneți-vă în situația mea, mai ales cei care au copii, și o să vedeți cam ce pot simți eu, de câțiva ani!“, a spus fostul mare internațional cu 49 de selecții și 3 goluri în prima reprezentativă.

Mai multe pentru tine:
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie