Gigi Becali imploră statul să-i salveze familia. Patronul Stelei are o idee năstruşnică în privinţa palatului său

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gigi Becali îşi ispăşeşte pedeapsa cu închisoarea la penitenciarul Poarta Albă, de unde face un apel la statul român să-i salveze familia.

Într-o declaraţie pentru România TV, patronul Stelei a spus: "Nu sunt un om fricos, dar îmi ajunge. Nu vreau să vorbesc la televizor. Nu vreau să am belele iar. Vreau să stau liniştit şi să îmi văd familia. Nu mă interesează decât familia mea şi vreau să-mi salvez familia. Rog statul român să-mi salveze familia distrusă, care plînge încontinuu". 

Apoi, el a precizat că vrea să transforme palatul său, din Aleea Alexandru."Palatul meu Becali va fi palatul dreptăţii şi acolo vor lucra avocaţi din toată lumea şi acolo vor fi primite petiţiile de la toate puşcăriile din Ţara Românească. Acolo se vor apăra drepturile deţinuţilor. Vreau să salvez zeci de oameni, de părinţi care mor de dorul copiilor", a mai spus Becali. 

Deşi se teme că declaraţiile sale îi vor dăuna, Gigi nu s-a putut abţine să nu vorbească ziariştilor: "Sper ca nu cumva, cineva să se supere şi să-mi taie şi ziua liberă. Cînd am venit la penitencarul Poarta Alba mi s-a spus că pot vorbi cu orice televiziune vreau, pentru că nu este interzis", a încheiat Gigi, care este închis din mai 2013.

Mai multe pentru tine:
Energia „fantomă” care îți crește factura la curent fără să-ți dai seama. Ce îți fură curent constant și nu știi
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Locul istoric din România care l-a dezamăgit cumplit pe Dan Negru. Imaginile au stârnit revoltă: „Gropi, cabluri dezafectate, gunoaie”
Cât au cheltuit doi români în vacanța din Sri Lanka. Au petrecut 18 zile de vis: „Am vrut o țară cu de toate și fix asta am primit”
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate