Gigi Becali, declaraţii incredibile: Ce va face în mijlocul terenului dacă pierde, diseară, cu Dinamo

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Marele meci al fotbalului românesc, Dinamo – FCSB (duminică, ora 20.00), a ajuns să fie o confruntare între o formaţie de pe locul 9 şi alta care n-a mai luat un titlu din 2015!

Derby-ul a decăzut atât de mult, încât până şi lui Gigi Becali a ajuns să-i fie ruşine de zgomotul mediatic creat în jurul acestui meci. 

„Dacă ne bate Dinamo, poate rămânem cu ei în play-out. Poate ne bate şi Chindia în următorul meci, ce e imposibil la fotbal? Acum, pe bune, dacă ne bate Dinamo, eu, la revedere! Pe mine nu mă va mai interesa, pentru că va însemna că nu mai avem nicio perspectivă. Şi asta nu pentru că ne-ar bate Dinamo, pentru că se poate întâmpla, mai ales că Dinamo e rivala noastră, nume puternic. Nu mai poţi emite atunci pretenţii la titlu când te bate locul 8 sau 9 din campionat. Nu vreau să o minimalizez pe Dinamo, aşa că nu zic de ei, ci de situaţia în sine. Te bate o echipă de pe locul 9, gata, la revedere, nu mai am ce căuta în fotbal“, a anunţat Gigi Becali într-o intervenţie telefonică la Digi Sport.

Acesta a anunţat că la FCSB va reveni Dragoş Nedelcu, care plecase în Ungaria pentru a semna, sub forma de împrumut, cu Fehérvár, ocupanta locului 2. „A făcut vizita medicală, a făcut tot, şi apoi s-a răzgândit. Aşa a zis că nu mai vrea, dar mai sunt două zile în care poate decide. Am rămas mască, dar n-am ce să fac, dacă băiatul nu vrea. Eu nu pun presiune pe oameni. Mi-a zis: <<Pur şi simplu, m-am răzgândit pe loc, n-am ce să reproşez celor de acolo“, a explicat Becali revenirea lui Nedelcu.

Dacă ne bate Dinamo, acolo pun spânzurătoarea, în mijlocul terenului mă spânzur! Acolo unde se pune mingea! Pe bune, dacă mă bate Dinamo, eu la revedere, nu mă mai interesează nimic. Gigi Becali finanţator FCSB  
Mai multe pentru tine:
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Boala care a ucis-o pe fiica lui Freedie Mercury la doar 48 de ani
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Ce se întâmplă în fiecare noapte într-un lift din Cluj, la ora 3:17. Locatarilor le este frică să-l folosească. „Cineva era acolo cu mine. În colț. Respirând greu. Dar nu-l vedeam”
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți