Gigi Becali a intrat din nou în gura contestatarului său favorit: „Pune, mă, echipa în bidoane şi vinde-o la preţ de telemea, dacă numai asta ai în creier”

Gigi Becali a afirmat recent că nu va mai băga bani în Steaua: “Ce crezi că eu sunt prost să mai dau banii mei şi apoi la puşcărie? Fotbal înseamnă dacă fac bani, dacă nu fac bani mă retrag. Mi-am dat seama că e deşertăciune dacă nu fac bani”.

Din acest motiv a intrat din nou în gura contestatarului său favorit, Corneliu Vadim Tudor, fost aliat politic şi coleg cu Becali în Parlamentul European. „Tribunul” i-a dedicat o pagină lui Becali în ziarul pe care îl patronează, „Tricolorul”. 

“Meci de coşmar. Steaua – Trencin! Nimeni nu-şi imagina că, după 2 – 0 în deplasare, Steaua va tremura, pînă în ultima secundă, fiind bătută, acasă, cu 3-2! Echipa noastră nu merge deloc. Sau merge brambura, ca un şontorog epileptic, în studenţia mea, care, de la Facultatea de Drept a făcut două zile pînă la Gara de Nord. 

Întors de la arabi, Mirel ibu Rădoi s-a dat sultan şi l-a dat afară pe Tamaş, care n-a venit la antrenament. Asta-i situaţia, muncise omul în schimbul de noapte, la «şpriţuri mari de vară» (Şt.O. Iosif) şi la spart uşi – ce, credeţi că lui i-a fost uşor? Tamaş în norocul lor de machitori din fotbalul românesc, că aşa făceau şi Pîrcălab, şi Dumitrache, şi Iovan, şi Bumbescu. Cu cît erau mai de neînlocuit, cu atît mai vîrtos trăgeau la măsea! Ultimii doi, Iovan şi Bumbescu, ne-au mîncat (băut) finala Cupei Campionilor Europeni, din 1989, de la Barcelona. Pe «bulevardele» lor au zburat turboreactoarele Gullit şi Van Basten, care ne-au dat cîte două goluri. Nu-mi venea să mă ridic de pe scaun şi să ies din stadion. Unde era Gigi Becali atunci? Făcea de strajă la uşa blocului unde locuia prietenul meu, Gigi Becali aşteptîndu-l cu bidoanele de brînză, mai albă ca Biserica Albă de peste drum. Azi, prin tot felul de şmecherii proprii acestei familii de machidoni, s-a făcut stăpîn pe cel mai important brand al fotbalului românesc. Pe care l-a transformat într-o afacere de familie. A vrut el, proaspăt eliberatul (că doar e scriitor!) să-l ungă antrenor pe finul lui? L-a uns! Cine era să-i stea împotrivă, Viorel Hrebenciuc (tot cu un picior în puşcărie) şi Viorel Păunescu (a împlinit, recent, 80 de ani, să trăiască)?! Niminea. Numai că Mirel nu e antrenor. Nu numai că n-are licenţa necesară, dar el n-a antrenat, niciodată, nimic. 

Cheia succesului din Slovacia a fost prezenţa lui Tamaş ca stîlp al apărării. Cheia eşecului din România a fost eliminarea, brutală, a lui Tamaş din lot. Nimeni nu-i atît de naiv să creadă că foarte crudul Rădoi şi-a permis o asemenea măsură radicală de capul lui. E clar că ordinul l-a dat naşul. Care, probabil, vrea să facă o echipă din călugării de la Muntele Athos. În poartă: Varsarafie. Fundaşi: Pafruntie, Nectarie, Macarie, Sofronie. Şi tot aşa. Fireşte că nu trebuie tolerate actele de indisciplină. Dar cînd ai vîndut o întreagă echipă, în frunte cu fundaşul central Chiricheş, te mulţumeşti şi cu înlocuitorul acestuia, n-ai încotro. Adică tu, ca patron lacom de bani, ai voie să-i haleşti pe jucători la micul dejun, dar jucătorii n-au voie să bea nimic, pe canicula asta? 

Respectă, ca să fii respectat. În rapacitatea lui de om disperat, Gigi Ţînţarul a făcut ca Steaua să fie de nerecunoscut. Nu mă refer doar la steaua (vigneta) echipei, care a fost schimbată, fiindcă cine este el să se facă stăpîn pe ea? Mă refer la peticirea dalmaţiană a lotului. El, care nu suporta nici negri, nici arabi, a băgat în teren cea mai „colorată” echipă din Europa! La un moment dat, dacă nu mă înşel, erau 6 străini la 5 români! Unde se va opri, în ritmul ăsta? Pe cine a mai pus ochii lui de bişniţar? El însuşi a spus-o, că Steaua e o afacere (?!). 

Nu-ţi e, mă, ruşine? Iar te trage aţa la puşcărie? Pune, mă, echipa în bidoane şi vinde-o la preţ de telemea, dacă numai asta ai în creierul ăla plin de muci. Cum te-a reeducat închisoarea? Aiurea, ai ieşit şi mai ticălos de acolo. 

Am scris toate aceste rînduri după ce am dormit cîteva ore. Aşadar, nu imediat după meciul de coşmar. Noaptea e un sfetnic bun. Poate. Dar ce sfaturi să-mi dea ea, noaptea asta, ca să scap de senzaţia de vomă pe care o am? Ca stelist şi ca român. Ne-a umilit, acasă la noi, o adunătură de anonimi. În 1988, am fost la Praga, la meciul prin care Steaua zdrobea, cu 5-1, pe campioana Cehoslovaciei. Azi, epigonii cei mai îndepărtaţi ai cehoslovacilor, negroslovacii, au dat stingerea în garnizoana unde un analfabet se crede «războinicul luminii». Care lumină? Feştila de la căpătîiul unei legende. Nu merge aşa. Cineva trebuie s-o scoată pe aschimodia asta, îmbătrînită în rele, de la cîrma echipei. Decît să te bată, la tine acasă, orice anonimă, mai bine lipsă. Ce-am ajuns noi? Sacul de box al tuturor samsarilor Africii şi Ţărilor Arabe?”, a notat “Tribunul”.