Gică Popescu se întoarce în fotbal! Ce rol i-a pregătit Hagi cumnatului său

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gică Popescu

FC Viitorul a cucerit în premieră Cupa României, după victoria cu 2-1 în faţa Astrei, iar Gheorghe Hagi a mai făcut un anunţ important la conferinţa de presă.

Începând din sezonul următor, Gheorghe Popescu va fi noul preşedinte al clubului. Cumnatul său, Gică  Hagi a dezvăluit că este foarte aproape de a-l convinge pe fostul său coleg de la echipa naţională să intre în conducerea Viitorului.

"Mai avem puţin, sperăm să-l convingem, de fapt, eu cred că l-am convins. Gică Popescu va fi preşedintele echipei, adică şeful meu. Voi trece în fişa postului responsabilităţile lui. El trebuie să ia decizia finală. Încercăm să ne organizăm cât mai bine şi să fortificăm cât mai bine Academia” , a declarat Gheorghe Hagi.

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online