Gică Popescu, atac violent la forul care conduce campionatul intern: „O mizerie! Amatorism!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele clubului Farul Constanţa e indignat de o decizie care a afectat din plin programul echipei sale pentru acest weekend.

Pentru a doua oară, în acest sezon, Farul Constanţa are un meci amânat din cauza unui focar de COVID. Nu la formaţia de pe litoral, ci la echipa adversă! 

Prima dată, această situaţie s-a ivit, înaintea unei partide cu FCSB. Care a fost pierdută la reprogramare. Acum, s-a amânat Clinceni - Farul, care ar fi trebuit să se joace, astăzi, de la ora 17.00, la Giurgiu. Motivul a fost explicat de „Adevărul“ aici. 

După decizia de astăzi, Gică Popescu a avut o intervenţie dură la Pro X, la emisiunea „Ora Exactă în Sport“, în care a criticat vehement faptul că Liga Profesionistă de Fotbal aprobă astfel de amânări.

Ce a spus Gică Popescu?

*E trist că LPF nu respectă regulamentul. A acceptat ca cei de la Clinceni să nu aibă în lot 8 jucători formaţi la nivel naţional şi 4 formaţi în propria pepinieră. Aşa spune regulamentul. Din câte am văzut, Clinceni a încetat recent raporturile contractuale cu 4 jucători. De ce nu a adus alţii? 

*Aceste mizerii, anunţate de mine de joi, le-au fost aduse la cunoştinţă celor de la LPF, dar Liga pare că susţine o asemenea mizerie. Academica Clinceni trebuia să piardă meciul cu 3-0 şi juca de săptămâna viitoare cum dorea. Înţeleg că aşteaptă să aducă alţi jucători. Nu e vina mea... 

*Ai echipa a doua, ai juniori. De ce ai doar 6 jucători pe lista A şi 10 pe lista B? E vina mea? De ce acceptă Liga ca o echipă să înregistreze cu un număr redus de jucători când poate pune 25? Iar 8 dintre ei trebuie să fie formaţi la nivel naţional şi 4 formaţi în propria pepinieră.

*E ceva premeditat. Nu ştiu ce vom face, nu ştiu ce va fi. Echipa e de două zile în cantonament, azi plecam spre Giurgiu. E lipsă de respect să ne anunţi în această dimineaţă că nu se joacă meciul.

*Noi suntem foarte dezamăgiţi. E atât de evidentă această mizerie, încât te lasă fără cuvinte. Nu e vina mea că Academica are doar un portar pe listă.  Cânt vezi atâtea mizerii îţi trece pofta de investit şi de munci pentru a face performanţă. Munceşti, te antrenezi şi vin amatorii de la Ligă şi zic: «Meci amânat că aşa vrem noi».

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Ce diferență de vârstă este între Marian Godină, concurentul de la Survivor 2026, și soția lui. Cu câți ani este Georgiana mai tânără de fapt
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine