Ghiţă Mureşan va organiza campuri pentru copii în cinci oraşe din România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul jucător în NBA, clujeanul Ghiţă Mureşan a anunţat, vineri, că în vara acestui an va susţine, în premieră, campurile tradiţionale destinate copiilor pasionaţi de baschet, în cinci oraşe din România.

"Ghiţă Mureşan Summer Camp Tour 2011", cum se numeşte circuitul lansat în premieră de fostul jucător în NBA, va debuta în 1 august, la Cluj, oraşul tradiţional al organizării taberelor teamatice pentru copiii pasionaţi de baschet, din ultimii patru ani. "Peste 600 de copii vor descoperi din nou tainele baschetului, în cele cinci oraşe în care ne vom afla luna viitoare, între 1-24 august", a declarat Ghiţă Mureşan.

Circuitul este conceput sub forma unui turneu în cinci dintre marile oraşe ale României: Cluj, Timişoara, Braşov, Bucureşti şi Constanţa. Timp de aproape o lună, în intervalul 1-24 augsust, tabăra itinerantă va primi un număr de câte 120 de copii, cu vârste între 9-11 ani şi 12-14 ani, pentru fiecare oraş. Participarea copiilor este gratuită, iar înscrierile s-au încheiat pentru tabăra din Cluj, dar continuă pe site-ul lui Mureşan, ghitamuresan.ro.

Turneul are următorul program: Cluj 1-4 august (se va desfăşura la Polus Center), Timişoara 6-9 august (Iulius Mall), Braşov 11-14 august (Complex Comercial Carrefour), Bucureşti 16-19 august (Băneasa Shopping City) şi Constanţa 21-24 august (Complex Comercial TOM).

Ghiţă Mureşan are o şcoală de baschet în Statele Unite şi anual organizează mai multe ligi pentru copiii din Washington şi împrejurimi.

Mai multe pentru tine:
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Previziunea misticului Baba Vanga pentru 2026. Cât va ajunge să coste aurul în România?