Gest făcut de Dan Petrescu la finalul partidei cu Maribor. Cine l-a deranjat pe antrenorul de la CFR Cluj

0
Publicat:

La finalul partidei cu Maribor, după reușita de senzație a lui Cvek care a adus calificarea echipei clujene în grupele Conference League, Dan Petrescu a ținut să le facă un gest fanilor care l-au contestat pe tot parcursul meciului.

Gest făcut de Dan Petrescu la finalul partidei cu Maribor. FOTO Digisport

Pe tot parcursul meciului Dan Petrescu a fost deranjat de unul dintre fani care i-a tot cerut să facă anumite schimbări în joc. Mai mult de atât, suporterii au cerut ca CFR Cluj să joace fotbal, exasperați de jocul extrem de plictisitor al campioanei României. 

Dan Petrescu nu a mai suportat și la finalul partidei a răbufnit arătându-le un gest de tăcere suporterilor contestatari, ducând degetul la gură. La conferința de presă Petrescu a spus că mereu este presiune pe el și indiferent de câte calificări ar aduce echipei sale, tot va fi văzut ca un antrenor slab. 

"Pot să-i calific de 20 de ori, că tot sunt slab antrenor sau sunt contestat aiurea. Dacă aș fi contestat pe merit, ar fi ok. Dacă noi nu am pierdut niciun meci în cupele europene. Dacă ne făceam de râs, mai aveam și eu dubii la adresa mea.", a declarat Dan Petrescu.

Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată