Geolgău: „Dorel Stoica a trădat şi trebuie să plătească“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oficialii Universităţii Craiova nu s-au împăcat cu gândul că fostul căpitan al echipei, Dorel Stoica, a trecut peste înţelegerea făcută cu clubul şi a ales să joace la rivala Steaua.

Oltenii sunt decişi să se judece cu jucătorul la toate instanţele abilitate pentru a încasa suma convenită în contract, adică cei 999.000 de euro pe care Stoica s-a angajat să-i plătească drept despăgubire, în cazul în care va semna cu altă echipă din ţară mai devreme de 31 decembrie 2013.

Dorel a jucat în returul campionatului trecut la Al-Ettifaq, în Arabia Saudită, plecând de la Craiova ca liber de contract.

Am avut o înţelegere atât scrisă, cât şi verbală cu Stoica, normal era să ia legătura cu cei din conducerea Craiovei în momentul în care nu-şi mai găsea angajament afară. Nu trebuia să aflăm din presă că Dorel merge la Steaua, mai ales că a fost cel mai bine plătit jucător al echipei, cât timp a evoluat aici. Instanţa va decide cine este vinovat, dar, conform înţelegerii, Dorel trebuie să plătească. A fost o trădare din partea lui“, a spus preşedintele Ştiinţei, Ion Geolgău.

Universitatea aşteaptă ca angajamentul dintre jucător şi Steaua să fie înregistrat la LPF, iar apoi va trece la atac.

Aşteptăm să-i fie înregistrat contractul la LPF. Apoi, dacă în termen de cinci zile nu vom vedea 999.000 de euro, banii pe care Dorel s-a angajat în scris să-i plătească dacă va juca la o altă formaţie din ţară, atunci ne vom adresa instanţelor abilitate“, a spus patronul Adrian Mititelu, conform prosport.ro.

Am vrut să merg la Craiova, dar nu mi s-a făcut nicio ofertă. Mi s-ar îngrădi dreptul la muncă dacă ar exista acea clauză“, a fost replica lui Dorel Stoica, jucător care a evoluat la Universitatea în 120 de meciuri, marcând 11 goluri.

Mai multe pentru tine:
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Mare amatoare de senzații tari, o actriță de top s-a lăsat „biciuită până la extaz”. Confesiunile ei ne fac să ne înfiorăm!
Bill Gates recunoaște aventuri amoroase cu două rusoaice și își cere scuze angajaților pentru legăturile cu Epstein
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete