Gazzetta dello Sport anunță prima mutare a lui Dan Șucu la Genoa: Ianis Hagi, „fiul Artei”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ce jurnalistul Nicolo Schira a anunțat că Ianis Hagi este primul jucător dorit de Dan Șucu la noua formație pe care o patronează, Gazzetta dello Sport, cel mai important cotidian de sport din Italia, a mers pe aceeași idee.

Ianis Hagi ar putea ajunge din nou în campionatul Italiei. Foto Sportpictures

„Genoa, cu ochii pe Hagi Jr: prima mutare din epoca Sucu ar putea fi cu adevărat «Fiul Artei», a titrat ziarul din Peninsulă. „Deja se vorbește despre transferurile lunii ianuarie, iar primul ar pute fi Ianis Hagi, 26 de ani, fiu al lui Gheorghe, care este om important la Glasgow Rangers. A aparținut un an și jumătate de Fiorentina, timp în care a jucat doar două meciuri”, a detaliat Gazzetta dello Sport.

Dan Șucu l-a vrut pe Ianis Hagiu și la Rapid

Dacă la Rapid nu l-a putut aduce pe Ianis Hagi în vară, clubul giuleștean nepermițându-și salariul internaționalului român, lucrurile se pot schimba și o echipă patronată de Dan Șucu l-ar putea înregimenta pe fotbalistul tricolor. Chiar dacă este o formație de mijlocul clasamentului în Italia, Genoa își permite să-i plătească pretențiile jucătorului.

”Ianis Hagi este ținta numărul 1 a lui Dan Șucu la Genoa! Milionarul l-a dorit mult la Rapid, dar a fost aproape imposibil de adus. Dar în Seria A lucrurile pot fi cu totul altele. Chiar dacă a început sa prindă echipa la Rangers, un transfer în Italia ar fi un pas înainte, iar pentru Genoa ar fi o super-afacere!

Win-win-win pentru toți

Dacă Șucu îl va convinge (și cred ca va încerca personal), ar fi un win-win-win pentru toți: Ianis, Genoa și Dan Șucu personal. În plus, ar fi bine și pentru echipa națională, iar Mircea Lucescu poate lucra și el în direcția asta... Rămâne de văzut ce salariu îi va putea oferi și cât va cere Rangers”, a scris și jurnalistul Sorin Chiriac, pe social media.

Devenit titular și om de bază la Rangers, Ianis Hagi a adunat 6 meciuri în campionatul Scoției în acest sezon, remarcându-se prin trei pase decisive, și o partidă în Cupa Ligii - finala pierdută în fața rivalei Celtic la loviturile de departajare.

Mai multe pentru tine:
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Gestul răvășitor al lui Eugen Cristea, la 7 luni de la decesul soției: „Îi simt prezența în casă, mai pun o farfurie pe masa de Crăciun”. Cine îi alină suferința?
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei