Gazeta Sporturilor își închide ediția tipărită. Cătălin Tolontan, îndepărtat de șefii trustului Ringier

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ziarul Gazeta Sporturilor a fost oprit brusc de șefii trustului Ringier, fără ca publicul și nimeni din redacție să fie anunțat în prealabil. Jurnaliștii cotidianului istoric au aflat că miercuri 1 noiembrie 2023, a fost tipărit ultimul număr. Gazeta ar fi împlinit în 2024 un secol de existență neîntreruptă.

Cătălin Tolontan a fost anunțat că nu se va mai ocupa de Gazeta Sporturilor

Primii care au aflat au fost cei din depozitul de distribuție, după care, pe zi, Ringier a anunțat printr-un comunicat oficial de deciziile pe care l-a luat. Elvețienii au trimis astăzi, un email angajaților, în care spune că Ringier renunță la 9 posturi, printre care și cel al editorului coordonator, Cătălin Tolontan.

Decizia închiderii ediției tipărite și renunțării la Tolontan vine la trei luni de la plecarea lui Mihnea Vasiliu, CEO Ringier România, și la o lună de la îndepărtarea redactorul-șef Cătălin Țepelin, după ce 95 de ziariști au denunțat ceea ce ei au numit imixtiuni ale comercialului în editorialul GSP, în favoarea caselor de pariuri.

Compania Ringier a trimis astăzi un email către angajați în care a spus că ”Din cauza declinului drastic al vânzărilor înregistrate de ediția tipărită a Gazeta Sporturilor, vânzări care au scăzut cu 27%, din 2018 până în prezent, precum și a creșterii prețurilor la hârtie și la serviciile de tipar, Ringier Sports Media Group (RSMG), proprietar al Gazeta Sporturilor și GSP.ro, a decis să întreprindă o restructurare strategică. Consecința acestor transformări este inchiderea diviziei de print, care înregistrează în prezent pierderi majore”.

Tolo va rămâne la Libertatea

”Printre altele, Cătălin Tolontan, în prezent coordonator editorial atât pentru Gazeta Sporturilor, cât și pentru Libertatea, nu se va mai ocupa de Gazeta Sporturilor și se va concentra doar pe Libertatea, începând cu 1 noiembrie. Noua organizare a GSP.ro va fi substanțial mai flexibilă și 100% în slujba noii abordări a RSMG, aceea digitală”, se mai arată în comunicatul oficial al Ringier. Însă e de așteptat ca Tolontan să renunțe la acest post, având în vedere ultimele discuții în contradictoriu dintre el și conducerea elvețiană, precum și a modului în care au fost îndepărtate, rând pe rând, personaje-cheie din trust.

La rândul lor, angajații au fost luați prin surprindere de decizia Ringier. Primii care au aflat au fost cei de la distribuție. ”A venit în depozitul din Crângași un om de la Ringier, Predrag Mihailovic și doi avocați. Noi, cei de la difuzare, am fost șocați. Nici nu înțelegeam ce se întâmplă”, a spus unul dintre angajații de la difuzare. Aceștia au fost anunțați că au 20 de zile de zile la dispoziție ca să plece, scrie gsp.ro.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Nicușor Dan, criticat dur de stiliști, după vizita în Belgia: „Ciufulit, pătat și cu încălțămintea roasă.” Sfatul internauților: „Du paltonul la spălătorie!”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online