Gaţu, încă un mandat pe semicerc!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristian Gaţu

Cristian Gaţu (63 de ani) a fost reales ieri în funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Handbal. Contestat de o parte din lumea handbalului după scandalurile „Mită pentru arbitri“ şi „Sexcelenţa“, Cristian Gaţu a câştigat totuşi cursa electorală.

Aflat în fruntea Federaţiei Române de Handbal (FRH) din 1996, Cristian Gaţu a obţinut ieri un nou mandat de patru ani la conducerea acestui for. El i-a devansat în bătălia pentru fotoliul de preşedinte pe secretarul general al FRH Mihai Marinescu (65 de ani) şi pe fostul mare internaţional Robert Licu (40 de ani), care a părăsit competiţia încă din primul tur de scrutin.

Gaţu a obţinut 70 de voturi din 131 posibile în turul doi al alegerilor, devansându-l astfel cu 9 voturi pe contracandidatul său.

„Am făcut unele greşeli"

Gaţu a explicat că a revenit asupra deciziei de a se retrage din cauza unei campanii de denigrare dusă împotriva sa în ultima perioadă.

„Am făcut unele greşeli, dar nu au fost din interes personal, au avut la bază binele handbalului românesc. În plus, am fost implicat, fără voia mea, în tot felul de scandaluri de presă comandate şi acest lucru m-a ambiţionat să continui!", a motivat Cristian Gaţu.

Marele perdant, Robert Licu, a acuzat conservatorismul oamenilor din structurile federaţiei.

„Sunt puţin dezamăgit. Se pare că nu suntem pregătiţi pentru nou şi vor mai trece câţiva ani în care vom rămâne închistaţi în trecut", a punctat acesta.

Are două obiective majore

În proiectul prezentat de noul şi vechiul preşedinte în faţa Adunării Generale, Cristian Gaţu a subliniat că principalele sale obiective pentru viitorul apropiat sunt înfiinţarea unei ligii profesioniste de handbal, pe modelul celei de la fotbal, şi reabilitarea sălii „Lucian Grigorescu" din Bucureşti, sală care momentan nu permite organizarea unei meciuri la nivel internaţional.

„Visez în continuare ca naţionala feminină să obţină un titlu major, dar nu o fac ca să îmi trec un eventual succes în contul meu. Cei care mă critică să nu uite că am două titluri mondiale şi pe acelea nu cred că aveam cum să le fur!", a mai adăugat cu ironie fostul mare jucător.

Plusuri

Naţionala feminină a cucerit medalia de argint la CM din 2005

România a devenit campioană mondială de tineret (1999) şi dublă campioană europeană de tineret (1998 şi 2000)

A fost persoana care, datorită relaţiilor sale personale, a adus cei mai mulţi sponsori pentru federaţie

A înfiinţat Centrul Naţional  Olimpic de Excelenţă de la Sighişoara (masculin)

România a organizat CE feminin de senioare în 2000 şi CE masculin de tineret în 2008

Minusuri

A preferat să ascundă anumite informaţii în „scandalul mită pentru arbitri" de teama unor repercusiuni dure asupra handbalului românesc

Naţionala masculină a reuşit o singură calificare la un turneu final, şi aceea aflată acum sub semnul incorectudinii

A intervenit prea târziu în scandalul sexual de la Centrul Naţional  Olimpic de Excelenţă de la Râmnicu Vâlcea

Alţi preşedinţi longevivi

Nicolae Vieru
FR de Gimnastică

Ocupă o funcţie de conducere din 1967 şi este recordmenul absolut în domeniu. Momentan a rămas doar preşedinte onorific.

Mircea Sandu 
FR de Fotbal

Ales în această funcţie în 1990, Naşu' este depăşit doar de argentinianul Julio Grondana (1979) şi de spaniolul Angel Maria Villar Llona (1988).

Ana Pascu
FR de Scrimă

Conduce cu mână de fier FR de Scrimă încă din 1994, fiind şi vicepreşedinte al Comitetului Olimpic şi Sportiv Român.

Nicu Vlad 
FR de Haltere

Fostul campion olimpic este preşedinte din 1997 şi a fost ales recent şi vicepreşedinte al federaţiei internaţionale.

Mai multe pentru tine:
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie