Gane: „Am fost prea timoraţi cu Steaua“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gaz Metan CFR Craiova nu a reuşit să producă surpriza în Cupa României şi să elimine Steaua. Bucureştenii s-au impus aseară cu 1-0 în Bănie, prin golul lui Nicoliţă (63), şi au mers în optimi, însă nu au fost lipsiţi de emoţii.

Steliştii l-au scos pe portarul Mihai Neagoe omul meciului, iar ratările se puteau răzbuna, oltenii irosind câteva şanse bune de gol în repriza secundă.

Am făcut un joc bun în multe momente, chiar dacă Steaua a dominat. Eu cred că am dat o replică bună. Dacă marcam, prindeam mai mult curaj. Băieţii au dat totul, dar au fost prea timoraţi de numele adversarului. Pe viitor altfel vom juca în faţa unor echipe de acest calibru. Păcat de publicul care ne-a susţinut“, a spus după meci antrenorul Gazului, Jerry Gane.

Poate dacă intram şi eu, jucam prelungiri“, a adăugat Gane, în glumă.

Am fost inspirat cu Mihai Neagoe. A apărat foarte bine şi a dat încredere echipei. Rămânem cu speranţa că pe viitor o să putem mai mult“, a conchis Jerry Gane, care se gândea deja la meciul de campionat cu UTA, programat duminică, la Depou, craiovenii având mare nevoie de puncte.

Mai multe pentru tine:
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cum a devenit Andrew Mountbatten Windsor „obsedat de femei”. Sindromul dezlănțuit al rezervei râzgâiate