Galamaz, Bilaşco, Marinescu şi Ricardo se mută de la Urziceni la Ploieşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Eşecul în dubla cu Hajduk Split, din playoff-ul Ligii Europa, ar însemna practic destrămarea Unirii Urziceni. După plecările lui Mihai Stoica, Narcis Răducan şi Ronny Levy, se anunţa cea a patru jucători importanţi.

În cazul în care Unirea Urziceni nu se califică în grupele Ligii Europa, patru jucători vor ajunge la Astra Ploieşti, conform unor surse apropiate clubului prahovean. Este vorba despre George Galamaz, Marius Bilaşco, Laurenţie Marinescu şi Ricardo Gomes. Patronul clubului ialomiţean Dumitru Bucşaru îi va da în coproprietate pe cei patru, astfel stingând şi nişte datorii faţă de cel al Astrei, Ioan Nicolae.

Mijlocaşul Sorin Paraschiv a comentat astfel situaţia echipei înaintea dublei cu echipa croată:

"O să avem o deplasare grea. Cand intri în teren nu te mai gândeşti la nimic, dar e clar că suntem afectati de plecarea lui Levy. S-a văzut din rezultate că suntem afectaţi. Daca vor pleca şi jucători, putem spune ca Unirea începe să se destrame, dar să sperăm că trecem de Hajduk, să mai salvăm ceva. O să vedem după aceste meciuri ce se va întâmpla.Orice jucător se gândeste la viitorul lui, salvarea noastră ar putea fi calificarea. Nu ne este teamă de presiunea de la Split, ne este doar de noi", a spus Sorin Paraschiv, la plecarea în Croaţia.

Mai multe pentru tine:
Crăciun regal colorat la Sandringham. Prințesa Kate a ales carourile, iar Regina Camilla roșul
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
O companie cunoscută își închide toate cele 17 magazine din România. Au fost anunțate deja lichidări masive de stocuri
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța