„Galactici“, dar degeaba

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru prima dată în „era Mourinho“, Real Madrid a fost net superioară Barcelonei. N-a fost de-ajuns, în semifinalele Cupei Spaniei calificându-se catalanii.

Al zecelea "El Clasico" cu Mourinho pe banca Realului n-a semănat deloc cu precedentele nouă. Miercuri seară, totul s-a schimbat, madrilenii îmbrăcând o haină pe care de obicei o poartă Messi şi ai săi. Tiki-taka a rămas în Catalunia (Barça a câştigat duelul procentelor de posesie a mingii, scor 59-41), dar "galacticii" au jucat ca niciodată în ultimii trei-patru ani. Încă din primul minut, s-a văzut diferenţa de atitudine, de agresivitate, de rapiditate, de creativitate, capitole la care Real şi-a surclasat adversara.

Astfel, ţinând cont de raportul ocaziilor clare, nu s-ar fi mirat nimeni dacă la pauză Barcelona ar fi fost condusă cu 5-0. Ilustrarea cea mai clară a ghinionului de care au avut parte madrilenii: torpila lui Özil a muşcat bara, în timp ce o execuţie asemănătoare a lui Dani Alves s-a oprit imparabil în vinclu.

N-a lipsit scandalul

Cu soarta potrivnică, echipa lui Mourinho are şi meritul de a nu fi renunţat la luptă nici măcar la scorul de 1-4 la general. Astfel, Cristiano Ronaldo şi Benzema au adus o egalare meritată şi au fost la un singur pas de o răsturnare spectaculoasă de scor şi de calificare. De partea cealaltă, Messi a strălucit cu ţârâita, iar Xavi a trăit din amintiri, Barca ajungând în semifinalele Cupei doar datorită victoriei cu 2-1 din tur. Trei penalty-uri pentru Real şi două pentru Barcelona. Un gol anulat oaspeţilor pentru fault în atac. Plus eliminarea lui Sergio Ramos cu câteva minute înainte de final şi clemenţa faţă de durităţile lui Diarra. Sunt „capetele de acuzare" aduse de ambele tabere arbitrului Teixeira Vitienes. Bineînţeles, cei mai vehemenţi au fost învinşii dublei manşe.

„Jucătorii mi-au spus că la Barcelona acasă nu se poate juca în condiţii normale. Pentru mine nu e nimic nou. Mi s-a întâmplat la fel cu Chelsea şi cu Inter", a declarat orgoliosul Mourinho.

„Teixeira, acum poţi să te duci să sărbătoreşti cu Barça!" au fost cuvintele adresate arbitrului de căpitanul Realului, Iker Casillas, scena petrecându-se la cald, în tunelul spre vestiare.

Pepe, făcut „asasin"

În afară de confruntarea propriu-zisă, toţii ochii au fost aţintiţi pe Pepe, trimis în primul „11" de Mourinho la câteva zile după ce portughezul a călcat intenţionat pe mâna lui Messi, scandalizând întreaga planetă.

Aşa cum era de aşteptat, fanii de pe „Camp Nou" i-au rezervat lui Pepe un tratament special, scandările preferate fiind „Asesino! Asesino!" „Nu vreau să vorbesc despre fluierături. Vorbesc despre fotbal, unde am fost peste Barcelona", a fost răspunsul lui Pepe.

2-2

Barcelona: Pinto - D. Alves, Pique, Puyol, Abidal - Xavi, Busquets, Iniesta (Pedro 29) - A. Sanchez (Mascherano 77), Messi, Fabregas (Thiago 69).
Antrenor: Josep Guardiola

Real Madrid: Casillas - Arbeloa, Pepe, S. Ramos, Coentrao - L. Diarra (Granero 51), X. Alonso - Özil, Kaka (Callejon 60), C. Ronaldo - Higuain (Benzema 60).
Antrenor: Jose Mourinho

Goluri: Pedro 43, D. Alves 45+3 / C. Ronaldo 68, Benzema 72
Eliminat: S. Ramos 87
Stadionul „Camp Nou": 95.486
Arbitru: Teixeira Vitienes

Superioritatea „galacticilor"

Barcelona    Real
Şuturi spre poartă   10    14
Şuturi pe spaţiul porţii    3    6
Cornere    3    5
Intervenţii ale portarilor  4    3

Mai multe pentru tine:
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă