FRF le răspunde dur celor care au criticat prezenţa copiilor pe Arena Naţională. Cum au fost puşi la colţ norvegienii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Federaţia Română de Fotbal a luat atitudine după ce a fost criticată în nenumărate rânduri, atât în ţară cât şi în străinatate, privind prezenţa copiilor pe Naţional Arena la meciul cu Norvegia.

Într-un comunicat postat pe site-ul oficial, FRF a explicat că a respectat întocmai litera şi spiritul sancţiunilor UEFA la acţiunea de invitare a copiilor la meciul cu naţionala Norvegiei, din preliminariile Euro-2020.

“Federaţia Română de Fotbal este dezamăgită de abordarea ridicolă cu care mai mulţi lideri de opinie au tratat acţiunea de invitare a copiilor în tribune la meciul România – Norvegia, în sensul că FRF ”s-a folosit de aceşti copii” şi a abordat sancţiunea UEFA cu ”şmecherii”. Diferitele grade de speculaţie în acest registru au transformat, pe alocuri, dezamăgirea FRF în indignare. Drept pentru care, FRF se simte obligată să informeze opinia publică despre realitatea din spatele acestei acţiuni.

Cea mai deplasată ipoteză pe care dorim să o demontăm este aceea că zecile de mii de copii au fost aduse fără voia lor la stadion, prin metode preluate din cultura mitingurilor politice. În afară de declaraţia fermă a FRF că nu a organizat în niciun fel deplasarea copiilor, mai stau mărturie a falsităţii acuzei zecile, poate sutele, de declaraţii ale copiilor preluate în mass media înainte şi după meci. Cu toţii şi-au manifestat bucuria de a veni la Arena Naţională, unii după obositoare călătorii de la Timişoara sau Satu Mare. Sperăm că bănuiala că FRF poate manipula şi presa să publice doar anumite păreri de copii nu a ajuns încă în registrul de atac al criticilor noştri" a precizat FRF într-un comunicat postat vineri pe site-ul oficial, 

Comunicatul şefilor fotbalului românesc răspunde indirect şi oficialilor norvegieni. Nordicii, prin vocea  secundului naţionalei Norvegiei, Joar Hansen, s-au arătat foarte deranjaţi de atmosfera de pe stadion şi au atacat UEFA pentru „parodia“ de la Bucureşti, iar FRF a explicat exact cum au stat de fapt lucrurile. 

"O altă speculaţie absolut neadevărată este aceea că FRF a apelat la ”şmecherii” pentru a ”fenta” sancţiunea UEFA. Probabil că aici acuza este generată de o precară cunoaştere a regulamentelor şi a spiritului sancţiunilor acordate de UEFA. Chiar şi dihotomia vehiculată de „legal, dar imoral” este nesustenabilă. Ca să fie mai bine înţeles, să amintim că până acum ceva timp UEFA închidea stadioanele ca sancţiune, fără nicio  excepţie. Dacă şi-ar fi dorit în continuare stadioane goale, UEFA ar fi păstrat vechea reglementare. Or, UEFA, prin toate acţiunile şi programele sale, transmite fără încetare că fotbalul nu înseamnă doar jocul în sine, ci cuprinde, în acelaşi cuvânt, spectacolul oferit suporterilor. Aşadar, organismul european îşi doreşte ca spectatorii să fie în tribune, nu la porţile stadionului sau acasă. Desigur, sancţiunea pentru xenofobie trebuie aplicată, dar fotbalul trebuie să meargă înainte şi să dea lecţii. De aceea, UEFA a găsit o cale de mijloc, aceea de a permite copiilor să intre la meciuri cu sancţiuni, producând astfel o frustrare şi o stigmatizare a fanilor extremişti. Dacă UEFA ar fi dorit să reglementeze această excepţie, ar fi făcut-o, aşa cum este foarte strictă cu alte categorii de spectatori şi invitaţi la meciuri, unde stipulează cuantumuri fixe. La copii nu există nicio limită impusă pentru că tocmai acesta este spiritul, să fie fotbal cu tribune pline.

Absurdul acuzei că FRF a fentat sancţiunea UEFA mai este demonstrat şi de faptul că la acest meci cu copii s-au cheltuit bani de care nu ar fi fost nevoie la stadionul total închis. Cum se ştie, însă, FRF a oferit fiecărui copil o apă, o gustare, steaguri şi eşarfe tricolore. Apoi FRF a angajat stewarzi ca la orice meci, ceea ce la porţi închise n-ar fi fost nevoie. S-au suplimentat şi serviciile medicale de urgenţă, cele de curăţenie, consumurile de utilităţi. Totodată, fiecare copil a intrat cu bilet cu loc, ceea ce înseamnă alte cheltuieli pentru procesarea a 30.000 de bilete. La o socoteală simplă, de 1-2 euro cheltuială suplimentară pentru fiecare copil, rezultă că FRF aproape că şi-a dublat singură sancţiunea pecuniară pe care o primise o dată cu închiderea porţilor. Cine fentează o sancţiune, dar plăteşte dublu? E absurd.

FRF vrea totodată să răspundă unor critici, pe alocuri ambalate în sugestii, privind accesul copiilor în tribune şi la alte meciuri ale Naţionalei, nu numai la cele cu sancţiuni. Acest lucru se întâmplă deja, nu trebuie iniţiat niciun demers. Şcolile şi academiile de fotbal, pe baza unei solicitări la FRF, au avut şi au acces gratuit la meciurile Naţionalei. Totodată, fixarea unui număr de copii care să aibă acces la următorul meci, cel cu Suedia, ar însemna o abandonare a principiilor FRF. Adică, abia atunci ar putea fi acuzată – chiar pe drept – că iniţiază acţiuni de mobilizare pentru o prezenţă artificială care să atingă pragul asumat public. Nu, FRF nu va acţiona astfel. Copiii vor veni când vor dori şi câţi vor dori. FRF foloseşte acest prilej şi invită din nou şcolile şi academiile de fotbal să aplice pentru intrare gratuită la meciuri. Efortul familiilor, al şcolilor şi al autorităţilor locale a fost fantastic din punct de vedere logistic. S-au mobilizat să vină la Bucureşti pentru a susţine echipa naţională, într-unul dintre puţinele momente sincere de ataşament faţă de simbolurile naţionale pe care le vedem în România. Le mulţumim încă o dată tuturor pentru gestul pe care l-au făcut!

În speranţa că umbrele puse pe acţiunea de la meciul cu Norvegia s-au risipit, rămânem cu imaginea de nepreţuit a unui stadion de copii cântând imnul României cu mâna la inimă”, a mai precizat FRF. 

România a terminat la egalitate, scor 1-1 (0-0), meciul disputat, marţi, pe Arena Naţională, cu Norvegia, în etapa a VIII-a a Grupei H a preliminariilor Euro-2020. Puşcaş a ratat un penalti, în minutul 52. România rămâne pe locul al treilea al grupei.

La această partidă au asistat 29.854 de copii şi însoţitori ai acestora, după ce UEFA a sancţionat echipa României cu un meci cu porţile închise.

Mai multe pentru tine:
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară