FRF face memoriu după meciul de la Astana. Ce reclamă conducerea fotbalului românesc

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Naţionala României a pierdut două puncte importante la Astana, în faţa Kazahstanului, iar acest lucru îi nemulţumeşte profund pe şefii FRF.

Preşedintele Răzvan Burleanu a declarat la revenirea în ţară căp va înainta un memoriu în care va semnala lucrurile care nu au fost în regulă în KAzahstan. 

"În primul rând, a fost acea suprafaţă de joc, care, din punctul nostru de vedere, nu permite jocul de fotbal, iar acest lucru nu cred că este împărtăşit doar de naţionalele de fotbal care au jucat acolo, ci chiar de echipele de club. Să ne uităm şi la rezultatele făcute de Atletico Madrid sau Galatasaray.

Pe de altă parte, nici nu cred că am fost lăsaţi să jucăm. Pe de-o parte de violenţa şi de duritatea unora, iar pe de altă parte de o rea intenţie sau incapacitate.

Trebuie să ne uităm la numărul de jucători accidentaţi, să vizionăm reluările, pentru că aceste accidentări nu sunt prielnice lumii fotbalului. Vom face un memoriu la UEFA, acum rezultatul nu se mai poate întoarce, dar sunt două puncte pe care le-am pierdut. Nu putem să acceptăm aşa uşor orice acţiune.", a spus Burleanu, conform Digisport.

Mai multe pentru tine:
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Gestul răvășitor al lui Eugen Cristea, la 7 luni de la decesul soției: „Îi simt prezența în casă, mai pun o farfurie pe masa de Crăciun”. Cine îi alină suferința?
Droguri sub formă de jeleu, distribuite copiilor și elevilor din școli? Cătălin Țone, fost șef al Serviciului Antidrog din Poliția Capitalei: „Acestea sunt jeleurile viu colorate cu care ne sunt dr@gați copiii”