FRF e cu Steaua: „Au fost excepţionali“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mircea Sandu

Se întâmplă destul de rar ca Federaţia condusă de Mircea Sandu să comenteze parcursul echipelor româneşti în cupele europene. Performanţa formidabilă a roş-albaştrilor, dar mai ales modul în care a fost obţinută calificarea, a obligat FRF să aibă o reacţie.

Federaţia Română de Fotbal a salutat printr-un comunicat oficial accederea formaţiei din Ghencea în optimile Ligii Europa.

„Împotriva unei echipe mai bine cotată, aşa cum este Ajax, trebuie să munceşti de două ori mai mult. Iar steliştii asta au făcut. Excepţional! Urmează Chelsea. Încă o provocare, la un nivel şi mai înalt, poate cel mai înalt. Steaua continuă o istorie europeană atât de frumoasă, începută, practic, acum 27 de ani, la Sevilla. Parafrazând cele scrise pe tabela de marcaj a stadionului Steaua după semifinala cu Anderlecht, ce a parafat calificarea în ultimul act de la Sevilla: <<Notre respect, Steaua>>“, scrie în comunicatul FRF.

Mai multe pentru tine:
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute