Franţa, în avantaj: Ce ne spun cifrele despre marele meci din această seară şi ce au făcut belgienii la ultima partidă jucată la Paris

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Franţa şi Belgia s-au întâlnit până acum de două ori la Mondiale. Au trecut însă 32 de ani de la ultimul duel pe cea mai mare scenă fotbalistică a lumii.

Prima dată, în prima fază a Mondialului din 1938, Franţa s-a impus cu 3-1. După 48 de ani, la CM 1986, cele două naţionale s-au duelat, din nou, în finala mică de această dată şi, din nou, Franţa a avut câştig de cauză, scor 4-2 după prelungiri.

Altfel, cele două echipe s-au întâlnit de 73 de ori: Belgia are 30 de victorii, Franţa 24, iar 19 meciuri s-au terminat la egalitate.

În ceea ce priveşte meciurile oficiale însă, Franţa e în avantaj, având cinci victorii. Belgia s-a impus în trei rânduri în partidele cu miză, iar trei confruntări s-au încheiat egal. 

La ultimul meci dintre cele două naţionale, un amical în 2015, găzduit de Paris, Belgia a câştigat cu 4-3, iar Marouane Fellaini a marcat de două ori.

Ce ne spun cifrele despre Franţa şi Belgia la CM 2018

Franţa Belgia

Goluri marcate 9 14

Goluri primite 4 5

Şuturi pe spaţiul porţii 18 33

Posesie 53,7% 52,9%

Acurateţea paselor 82,8% 85,1%

Principalii marcatori Mbappe, Griezmann (3) Lukaku (4)

CM 2018

Semifinale

Astăzi

Franţa - Belgia 21.00

Mâine

Croaţia - Anglia 21.00

Sâmbătă

Finala mică 17.00

Duminică

Finala 21.00

Mai multe pentru tine:
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend