FOTO Simona Halep a început pregătirea pentru noul sezon. Imagine inedită cu numărul 2 WTA alături de echipa sa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Simona Halep

Simona Halep, a doua jucătoare a lumii, a reluat antrenamentele în mod oficial. Ea a început, evident, cu pregătirea montană.

Simona Halep e printre vedetele care se află deja la munte, acolo unde, alături de echipa sa, a început alergările. În prezent, alături de Simona la munte se află Teo Cercel, Andrei Cociaşu şi Andrei Cristofor.În poza postată pe Instagram, ea îi scrie şi antrenorului Darren Cahill, aflat cu treabă la Turneul Campionilor, căruia i-a transmis că îl aşteaptă. Răspunsul lui, pe măsura unui australian: ”Nu e cam frig?”. 

E posibil ca Darren să-şi facă apariţia în cantonament, deşi mare lucru nu are de făcut în această perioadă în afară de a-i creşte încrederea în ea şi a stabili un eventual plan de bătaie. Pentru că în cantonamentul montan rolul principal nu e al antrenorului ci al preparatorului fizic, cel care face programul în deplină concordanţă cu cererile şi obiectivele fixate de antrenor. 

Mai multe pentru tine:
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort