FOTO: Oltchim are ca obiectiv principal disputarea finalei Ligii Campionilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Oltchim a încheiat un parteneriat cu Motor AG, dealer BMW * Foto: Marian Burlacu

Antrenorul Radu Voina subliniază că disputele din campionat nu ajută echipa lui să se pregătească pentru cele din Champions League. Campionul mondial la handbal din 1974 s-a prezentat la patru ace pentru a primi cheile automobilului BMW 740d de 97.000 de euro în cadrul parteneriatului încheiat cu Motor AG Rm. Vâlcea, dealer-ul constructorului german

Obiectivul principal al Oltchimului pentru acest an competițional este să se califice din nou în finala Ligii Campionilor. Titlul național nici nu intră în discuție, Radu Voina mărturisind că este o diferență foarte mare între meciurile de campionat și cele din Champions League. Pentru a nu mai fi pusă în situația de a juca la București cu trofeul pe masă, gruparea vâlceană a finalizat și procesul de mărire a capacității sălii ”Traian”, care are acum 3.200 de locuri. ”Spectatorii vor urmări meciurile în condiții civilizate. Biletele vor fi numerotate. Presa va avea la dispoziție 70 de locuri, cu prize și acces la internet”, a precizat Petre Berbecaru, președintele lui Oltchim.

Jucătoarele Oltchimului au apărut la întâlnirea cu presa de vineri seara într-o nouă ținută, pe treningurile albastre apărând sigla BMW, iar mai jos fiind scris numele noului sponsor, Motor AG. Strânse într-un colț al sălii, Cristina Neagu și colegele ei au răsfoit curioase pliantele de prezentare ale dealer-ului constructorului german de automobile. Iar dacă ”galacticele” au venit în ținută sport, antrenorul Radu Voina s-a prezentat la costum, lui fiindu-i înmânate cheile unuia din cele cinci automobile BMW 470d puse la dispoziția clubului vâlcean de noul sponsor. ”Noroc că aveam un costum pe aici!”, a glumit cel care a cucerit titlul mondial în 1974, în timp ce se ducea să-și vadă mașina. De altfel, Voina a fost pus pe glume, vineri. S-a amuzat atunci când o jucătoare i-a spus: ”Dacă nu BMW-ul, atunci măcar cheile lui să ni le dați!”

Întrebat dacă a găsit o rezolvare la problema ”meciurilor pierdute pe final, în ultimele minute”, problemă cu care se confruntă românii în sporturile de echipă, Voina a spus: ”Da. Ca să fac o glumă am exersat asta în meciul de la Buxtehuder, când a fost 20-20 în minutul 55. Unii se așteptau să fiu supărat după acest meci. Eu le-am spus fetelor că e important să câștigăm toate meciurile”.

Astăzi, de la 18.00, Oltchim va înfrunta puternica echipă rusă Dinamo Volgograd, la care evoluează acum fosta ”galactică” Anastasia Pidpalova.

Foto: Marian Burlacu

Mai multe pentru tine:
De ce 2026 va fi un an important pentru familia regală britanică? Evenimentul marcant pe care îl va trăi Prințul George
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Povestea Sabinei, tânăra care și-a închis afacerea și a decis să plece din țară: „Nu de bani e problema, am mașină și apartament”