FOTO Nadia Comăneci s-a întors, după 40 de ani, în locul unde a atins perfecţiunea. „Nu-mi vine să cred“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nadia s-a emoţionat la revenirea în sala de la Montreal FOTO O Globo.com

Jurnaliştii de la O Globo au însoţit-o pe Nadia Comăneci la Montreal, la aproape 40 de ani de la câştigarea primei note de zece din istoria gimnasticii.

Pe 18 iulie 1976, Nadia câştiga prima notă de 10 din istoria gimnasticii. La Jocurile Olimpice de la Montreal, după un exerciţiu perfect la paralele, tabela electronică a arătat nota 1.00, fiind concepută din fabrică cu doar trei spaţii de afişare a cifrelor. Aşa se face că, după exerciţiul Nadiei Comăneci, aceasta a afişat nota 1.00, în loc de 10.00.

Daniel Baumat, director al Omega, îşi amintea: „Ni s-a spus că nu e nevoie să adugăm încă o cifră, pentru că e imposibil ca cineva să obţină nota zece. Aşa că am făcut tabela numai cu trei cifre”.

După paralele, Nadia a mai obţinut alte şase note de zece pe parcursul Olimpiadei. 

Nadia Comăneci s-a întors, după 40 de ani, în locul unde a atins perfecţiunea

La aproape 40 de ani de la acel moment, Nadia Comăneci a acceptat invitaţia jurnaliştilor de la O Globo pentru a reveni în sala de la Montreal. Cu lacrimi în ochi, Zeiţa de la Montreal a mărturisit: "Nu-mi vine să cred că eu am fost aici în urmă cu atâţia ani". Apoi, continuă cu povestea notei de 10: "În mod normal, eu nu mă uitam la tabela de scor. Credeam că a fost un exerciţiu bun, mă aşteptam la un 9,9. Dintr-o dată, am auzit un murmur în sală. Un coleg mi-a spus, cred că e 10, n-are cum să fie 1".

Atunci, Nadia nu a plâns, dar după 40 de ani ea a învăţat ce înseamnă emoţia. "Nu-mi vine să cred că au trecut atâţia ani, şi parcă totuşi s-a întâmplat în urmă cu puţin timp. Acum, înţeleg mai mult despre ce a însemnat acel moment, decât atunci, când aveam 14 ani", a mai spus Nadia în reportajul O Globo.

Citeşte şi:

Simona Halep are bonus de participare de 700.000 de dolari!

De ce se accidentează Simona Halep şi alte tenismene de top? Banii, o posibilă explicaţie

Mai multe pentru tine:
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”