FOTO Liga Europa: Astra începe cu stângul, eşec cu Austria Viena pe un stadion aproape pustiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Astra Giurgiu a pierdut cu 3-2 partida jucată pe teren propriu în faţa Austriei Viena. La meci au asistat circa 3.000 de spectatori, pierduţi pe o arenă de 55.000 de locuri.

Echipa Astra Gurgiu a fost învinsă, joi, pe teren propriu, cu scorul de 3-2 (2-1), de formaţia austriacă Austria Viena, într-un meci din prima etapă a grupei E a Ligii Europa disputat pe Arena Naţională din Capitală.

Golurile austriecilor au fost marcate de Holzhauser '15 din penalti, Friesenbichler '33 şi Grunwald '59, în timp ce pentru Astra Giurgiu au înscris Alibec '19 şi Săpunaru '74.

Cel mai frumos gol al meciului i-a aparţinut lui Friesenbichier care l-a lobat pe Lung junior din voleu. 

Austria Viena a jucat în inferioritate numerică din minutul 79, după ce Rotpuller a primit direct cartonaşul roşu pentru un fault asupra lui Junior Morais.

Rezultate din Europa League: Mircea Lucescu revine de la 0-3!

Astra Giurgiu: Lung jr. - Săpunaru, Geraldo, Fabricio, Junior Morais - Lovin (Nicoară '46) - Boudjemaa (Florea '76), Budescu, D. Niculae (Seto '46), Teixeira - Alibec. Antrenor: Marius Şumudică.

Austria Viena: Hadzikici - De Paula (Larsen '37), Rotpuller, Filipovici, Salamon - Holzhauser, Grunwald, Serbest - Tajouri-Shradi, Friesenbichler (Kayode '82), Felipe Pires (Venuto '62). Antrenor: Thorsten Fink.

Cartonaşe galbene: Junior Morais '44, Geraldo '57, Alibec '85 / Friesenbichler ' 24.

Cartonaş roşu: Rotpuller '79.

Arbitri: Andreas Ekberg (central) - Fredrik Nilsson, Mehmet Culum (asistenţi) - Bojan Pandzici, Kristoffer Karlsson (adiţionali) - Stefan Hallberg (rezervă) - toţi Suedia.

La partida de pe Arena Naţională au asistat aproximativ 3.000 de spectatori, dintre care 100 de fani austrieci, informează news.ro. În celălalt meci al grupei, Viktoria Plzen şi AS Roma au încheiat egal, scor 1-1. 

"A fost un meci dificil, care nu l-am jucat la Giurgiu şi cred că a fost un handicap pentru noi. Nu am fost ca acasă, deşi sincer nu mă aşteptam la atâţia oameni în tribună. Au fost două reprize diametral opuse, prima mai slabă, apoi cea de-a doua mai bună şi îmi pare rău că nu am egalat, cred că meritam, la câte ocazii am avut. Îmi felicit jucătorii pentru atitudinea din repriza a doua, probabil că tracul a fost de vină pentru jocul din prima repriză. E primul joc pe care îl avem în grupa Ligii Europa. Ce e ciudat, parcă aşteptăm să primim gol, pentru a începe să jucăm. Aşa am făcut şi în meciul cu Steaua. Grupa se joacă în continuare, putem să câştigăm şi noi în deplasare, deşi la Roma ne aşteapă un meci foarte greu. Pentru noi oricum e un bonus, nu ne-am închipuit că putem să scoatem pe West Ham şi încercăm în continuare să jucăm fotbal", a declarat Şumudică.

Tehnicianul Astrei a apreciat că s-ar fi putut da penalti la Alibec în ultimele minute, dar nu consideră că arbitrajul a influenţat rezultatul: "Dacă eram dintr-o altă ţară, mai dezvoltată, şi aveam şi vreo 40.000 de oameni în tribună, poate se dădea penalti la Alibec, dar când avem scaune pictate pe stadion, ce să facem? Ăştia suntem. Dar oricum, arbitrajul nu a influenţat rezultatul. Azi am jucat unul dintre cele şase meciuri din grupă, OK, am pierdut, dar se poate întâmpla orice în continuare".

Cu un om în minus, Steaua pierde în Turcia

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Românii care au călătorit cu cel mai periculos tren din lume: „Tremur ca varga”. 12 ore în condiții extreme. VIDEO
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete