FOTO Halep, tratată ca un superstar de Nike: Cum a plecat Simona de la sediul gigantului american de la New York

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Simona Halep şi-a făcut timp să viziteze sediul sponsorului ei tehnic, înaintea debutului ei la US Open 2018, astăzi (ora 18.00, Eurosport), în meciul cu Kaia Kanepi.

Simona Halep a primit, la începutul anului, un contract din partea celor de la Nike în care i-au fost satisfăcute toate pretenţiile. Iar românca a arătat că americanii n-au greşit, atunci când au investit în ea.

Constănţeanca de 26 de ani e liderul incontestabil al circuitului WTA, iar cei de la Nike sunt foarte mulţumiţi de colaborarea lor cu Simona. Dovada? Americanii se ocupă tot mai mult şi mai vizibil de Halep, iar tratamentul de care aceasta are parte la US Open e unul de cinci stele.

Simona a fost invitată la sediul Nike din New York înaintea debutului ei la ultimul Grand Slam al anului şi, potrivit Digi Sport, a plecat de acolo cu două genţi pline! 

Pe lângă faptul că a primit două rânduri superbe de echipament pentru meciurile ei la US Open, Simona s-a ales şi cu două perechi personalizate de încălţări. 

Modul în care Simona a fost primită de Nike l-a impresionat şi pe antrenorul româncei, Darren Cahill. Australianul a postat o fotografie cu încălţările Simonei şi a scris un mesaj pentru cei de la Nike: „Mulţumim pentru aceşti pantofi de tenis uimitori, creaţi pentru a onora victoria de la Roland Garros“.

Şi Halep a ţinut să le mulţumească americanilor printr-un mesaj postat pe reţelele de socializare: „Multumesc, Nike, pentru că ai atât de bine grijă de noi“.

CITEŞTE ŞI:

Halep, iarăşi marginalizată: Decizie ciudată a organizatorilor de la US Open în privinţa debutului Simonei la turneu

Halep dă de o „fiară“: De ce Kaia Kanepi va juca, astăzi, pe viaţă şi pe moarte cu Simona. Românca, conştientă de pericol

Halep a pus stăpânire pe locul 1: Simona a „ucis“ concurenţa înainte de US Open. Premieră în tenisul feminin după doi ani

Serena rămâne o ameninţare pentru Simona: Williams a răspuns la o întrebare arzătoare înainte de US Open

Halep, într-o situaţie fantastică: De ce Simona are motive suplimentare să fie încrezătoare într-o victorie mare la US Open

Halep şi-a câştigat alura de jucătoare invincibilă: Declaraţie superbă la adresa Simonei înainte de startul de la US Open

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete