FOTO Halep a gătit preparate chinezeşti, înainte de primul turneu din 2015. Românca, despre Shenzhen: „Oraşul e foarte mare, aproape cât ţara mea“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cehoaica Petra Kvitova şi românca Simona Halep, favoritele numărul 2, respectiv 1, ale turneului de la Shenzhen. FOTO: www.shenzhenopentennis.com

Simona Halep se află în China, unde se pregăteşte pentru primul turneu la care va participa în noul an, cel de la Shenzhen. Înaintea tragerii la sorţi a meciurilor, caree va avea loc sâmbătă, jucătoarea de tenis din România a primit o invitaţie interesantă din partea organizatorilor.

Alături de cehoaica Petra Kvitova (locul 4 WTA), cealaltă favorită a turneului cu premii în valoare de 500.000 de dolari, Simona Halep, locul 3 WTA, a fost invitată să gătească turte şi alte preparate chinezeşti. 

Românca, principalul cap de serie, a vorbit apoi despre participarea sa la Shenzhen Open, dar şi despre China. 

„Oraşul e foarte mare, aproape cât ţara mea. Este o experienţă foarte bună participarea la acest turneu pentru mine. China e o ţară foarte frumoasă. Stadionul e uriaş şi foarte frumos, mi-a plăcut să mă antrenez aici. Abia aştept să înceapă turneul“, a declarat Simona Halep. 

Oraş nou format (1980), Shenzhen este situat în sudul Chinei, în apropiere de Hong-Kong şi a ajuns să aibă în acest moment o populaţie de 5 milioane de locuitori. Cu excepţia regiunii administrative speciale Hong-Kong, Shenzhen este cel mai bogat oraş din China, raportat la PIB-ul pe cap de locuitor.  

Alături de Kvitova (stânga), Halep (centru) e învăţată de către organizatori cum să pregătească aperitive chinezeşti. FOTO: http://www.shenzhenopentennis.com

Shenzhen Open este unul dintre cele şapte turnee WTA care se desfăşoară în China, în 2015. Competiţia e găzduită de Longgang Tennis Centre, care are în componenţă 32 de terenuri şi o arenă centrală cu 4.000 de locuri cu tehnologie Hawk-Eye. 

În afară de Simona Halep, la Shenzhen Open mai participă alte două românce, Irina Camelia-Begu (41 WTA) şi Monica Niculescu (46 WTA). 

Tragerea la sorţi a ţintarului meciurilor are loc sâmbătă. 

Primele două turnee la care va participa Simona Halep în 2015 sunt Shenzhen (4-10 ianuarie) şi Sydney (11-17 ianuarie).

Citeşte şi 

2015, anul în care Simona Halep ar putea scrie istoria. Românca e aproape de câştigarea unui turneu de Mare Şlem

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”